Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·24 mai 2000
other · adoptat
Dan Coriolan Simedru
Discurs
Mulþumesc, domnule preºedinte. Domnule preºedinte, Onoraþi colegi,
Interpelarea mea de astãzi se adreseazã domnului Traian Bãsescu, ministrul transporturilor, care la începutul acestui an, mai precis la data de 24 ianuarie, a emis un ordin Ð Ordinul nr. 82, care se referã la modul de utilizare a Fondului special al drumurilor.
Voi vorbi puþin mai mult, pentru cã acest ordin nu este publicat în ”Monitorul OficialÒ; este un act normativ care nu este uzual, ºi de aceea precizez câteva prevederi ale acestuia.
Acest ordin prevede sã nu se poatã asigura pentru obiectivele drumurilor locale ºi judeþene finanþare decât dacã se asigurã 50% din aceste finanþãri de la bugetele locale.
Consider cã destinaþia Fondului special al drumurilor este o destinaþie cãtre toþi utilizatorii de drumuri publice, ºi aceastã condiþie pe unii locuitori din comune izolate îi determinã sã nu poatã sã utilizeze drumuri publice de calitate. De aceea, îl întreb pe domnul ministru al transporturilor de ce Agenþia Naþionalã a Drumurilor utilizezazã Ordinul nr. 82 din 24 ianuarie, fãrã ca acesta sã îndeplineascã condiþia minimã pentru a putea deveni operaþional ºi legal, adicã publicarea în ”Monitorul OficialÒ, ºi iarãºi de aici rezultã o a doua întrebare Ñ ce se întâmplã cu drumurile judeþene, orãºeneºti sau comunale atunci când bugetul local nu poate asigura finanþarea în procent de 50%?
Mulþumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.