Eberhard-Wolfgang Wittstock

Mulþumesc, domnule preºedinte. Domnule preºedinte, Stimate colege, Stimaþi colegi,

Intervenþia mea intenþioneazã sã rememoreze unul din capitolele cele mai grele din lungul ºir al gravelor încãlcãri ale drepturilor omului sãvârºite în epoca comunistã. Este vorba despre deportarea în Bãrãgan a zeci de mii de cetãþeni români domiciliaþi pânã atunci în sudvestul þãrii. De la declanºarea acelei tragedii se împlinesc în aceste zile exact 50 de ani.

Ziua de 17 iunie 1951 a fost o zi de duminicã, Duminica Rusaliilor din calendarul ortodox. În aceeaºi zi, în ºcoli avuseserã loc serbãrile de sfârºit de an ºcolar. Nimic sau aproape nimic nu prevestea cele ce se vor întâmpla peste câteva ore. Dar, în cursul nopþii ºi în zorii zilei de 18 iunie, în 190 de localitãþi din Banat ºi în 107 localitãþi din sud-vestul Olteniei se puteau auzi bãtãi brutale în porþile caselor. Persoane înarmate, fie îmbrãcate în uniforme ale Ministerului de Interne, fie miliþieni, precum ºi civili, intrau în casele oamenilor ºi le comandau acestora sã-ºi strângã lucrurile în vederea deportãrii.

Oamenii, inclusiv femei gravide, bãtrâni, bolnavi, copii mici, au fost îmbarcaþi în vagoane de vite ºi duºi în Câmpia Bãrãganului. Debarcaþi pe câmpul liber, departe de orice altã aºezare omeneascã, li s-a ordonat sã-ºi ridice case. Astfel, în vara ºi toamna anului 1951, în regiunile Ialomiþa ºi Galaþi, au luat fiinþã 18 localitãþi noi, cum ar fi: Dâlga Nouã, Însurãþeii Noi, Vãdenii Noi sau Frumuºiþa Nouã.

În mod cert, factorul declanºator al deportãrii l-a constituit conflictul Uniunii Sovietice ºi al vasalilor sãi cu Iugoslavia titoistã, pentru cã deportãrile din iunie 1951 s-au efectuat doar din localitãþi aflate pe fâºia graniþei cu Iugoslavia, având o lãþime de 25 de km. Cu acest prilej, autoritãþile comuniste au urmãrit distrugerea tuturor elementelor posibil duºmãnoase, cum ar fi, de exemplu, þãranii înstãriþi.

În total au fost deportate aproximativ 12.800 de familii, însumând 40.320 de persoane: români, sârbi, germani, maghiari, bulgari. Numãrul etnicilor germani deportaþi s-a ridicat la cifra de 9.413. Mulþi dintre ei abia se întorseserã dintr-o altã deportare, din Uniunea Sovieticã.

Pentru cei mai mulþi, calvarul din Bãrãgan a durat aproximativ 5 ani. Un H.C.M. din 7 decembrie 1955 a dispus eliberarea ºi întoarcerea deportaþilor. Se presupune cã acest lucru s-ar fi datorat primirii României în O.N.U, România, mai bine-zis Republica Popularã Românã, fiind astfel obligatã sã respecte, cel puþin formal, drepturile omului.

Cei mai mulþi deportaþi s-au întors în Banat în cursul anului 1956. Reintegrarea în viaþa economicã ºi socialã a fost, desigur, o problemã complicatã pentru aceºti oropsiþi ai sorþii.

În perioada comunistã, atât deportarea etnicilor germani în U.R.S.S., cât ºi cea a bãnãþenilor în Bãrãgan, au fost tabuizate cu stricteþe de cãtre autoritãþi. Abia dupã decembrie 1989 s-a putut constitui Asociaþia foºtilor deportaþi în Bãrãgan, iar Decretul-lege nr. 118/1990 a dispus unele mãsuri reparatorii ºi pentru foºtii deportaþi. Atât în þarã cât ºi în strãinãtate a apãrut o bogatã literaturã documentarã despre acest eveniment. De exemplu, Asociaþia ºvabilor bãnãþeni din Germania a editat cu 3 ani în urmã, la MŸnchen, o carte foarte interesantã, dedicatã deportãrii în Bãrãgan, intitulatã: ”Und Ÿber uns der blaue endlose HimmelÒ (”Iar deasupra noastrã, cerul albastru nemãrginitÒ), care cuprinde documente de arhivã, relatãri ale unor martori, fotografii etc.