Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·11 octombrie 2002
other · respins
Monica Octavia Muscã
Discurs
Mulþumesc, domnule preºedinte.
Este o certitudine faptul cã, pânã în prezent, actualul Guvern nu a fãcut nici un efort pentru a pune în aplicare Legea nr. 544/2001 privind accesul cetãþeanului la informaþiile publice. Este, de asemenea, o certitudine faptul cã transparenþa la nivelul instituþiilor ºi autoritãþilor publice este încã la stadiul de deziderat în România.
Guvernul nu face nimic ca sã aplice legea, iar ministerele ºi alte instituþii care funcþioneazã pe bani publici ºi gestioneazã bani publici încalcã din neºtiinþã Legea nr. 544/2001, alte instituþii, de asemenea, ignorã legea, miniºtrii României încalcã ºi ei, fãrã regrete, Legea nr. 544/2001 care oferã cetãþeanului instrumentul pentru informare ºi, în acelaºi timp, pentru a controla pe cei care funcþioneazã în interesul lui, pe banii lui ºi gestioneazã banii lui. Dincolo de acestea, constatãm cu stupoare cã Legea nr. 544/2001 ºi principiul transparenþei sunt încãlcate fãrã scrupule la cel mai înalt nivel, chiar de cãtre cei care au adoptat legea, au votat-o, ºi anume preºedintele Senatului, al doilea om în stat, conform Constituþiei, ºi, în acelaºi timp, lider al P.S.D. din Senat.
Cheltuielile Senatului fãcute pe bani publici, din marile taxe ºi impozite plãtite de cetãþeni, au devenit, din informaþii publice, aºa cum sunt, conform legii, articolul 4, alineatul e) ºi articolul 5, informaþii secrete. Refuzul liderilor Senatului de a mai face publice devizele plimbãrilor în strãinãtate ºi ale cheltuielilor pe care le efectueazã instituþia este o sfidare ºi o jignire la adresa cetãþeanului. Preºedintele Senatului, Nicolae Vãcãroiu, precum ºi secretarul general al Senatului, Constantin Sava, principalii artizani ai hotãrârii de a secretiza aceste informaþii publice, au încãlcat flagrant legile statului, precum ºi Regulamentul Senatului, pe care ei înºiºi le-au votat. Þin sã le reamintesc acestora ºi celorlalþi care au consimþit la aceastã decizie cã propriul lor Guvern a iniþiat, la ora actualã, un nou proiect de lege privind transparenþa decizionalã în administraþie, de care dânºii probabil nu au auzit sau îl ignorã.
Aºa cum am amintit ºi în alte rânduri, astfel de gesturi þin de un anumit tipar de comportament politic nedemocratic, ce-i caracterizeazã pe unii reprezentanþi ai puterii ºi nu face decât sã aducã deservicii cetãþenilor ºi României, în general.
În aceste condiþii, solicit conducerii Senatului sã reintre în legalitate ºi sã respecte legile þãrii aºa cum trebuie s-o facã ºi cetãþeanul simplu.
Mulþumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.