Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·7 iunie 2002
other · adoptat
George Dumitru Moisescu
Prezentarea pe scurt a interpelãrilor adresate membrilor Guvernului 27Ð32
Discurs
## Mulþumesc, domnule preºedinte.
Interpelarea este adresatã doamnei Daniela Bartoº, ministrul sãnãtãþii ºi familiei, ºi se referã la situaþia persoanelor problemã socialã care nu sunt înscrise pe listele unui medic de familie din lipsã de buletin de identitate, certificat de naºtere, cod numeric personal, domiciliu stabil, adeverinþã de angajat, cupon de pensii, carnet de ºomer etc.
Propunerea domnului prim-ministru Adrian Nãstase de a înfiinþa postul de asistent comunitar vine în ajutorul acestor persoane, dar nu va avea eficienþã decât dacã se înfiinþeazã ºi dispensarul social comunitar.
În acest sens, aduc urmãtoarele argumente: o reþetã nu poate fi eliberatã de farmacie (pentru cã nu este decontatã de casa de asigurãri) dacã nu are completate toate datele cerute de formular; mai multe persoane problemã socialã nu au acte de identitate.
În momentul în care ar exista legal aceste dispensare, mai ales în oraºele mari, ºi populaþia ar fi informatã, nici n-ar mai fi nevoie de prea mulþi asistenþi comunitari deoarece cei interesaþi se vor adresa sigur pentru a beneficia de aceste servicii.
Vã mulþumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.