Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·6 decembrie 2002
other · respins
Dumitru Codreanu
Discurs
Mulþumesc, domnule preºedinte.
Interpelarea mea este adresatã domnului ministru Octav Cozmâncã.
In cadrul Consiliului Local Dorohoi, din judeþul Botoºani, se întâmplã lucruri care, în opinia noastrã, sunt cel puþin inedite.
Ori funcþionarii publici nu vor sã-ºi îndeplineascã îndatoririle de serviciu, pentru care sunt retribuiþi, ori primarul din Dorohoi nu reuºeºte sã ducã aceeaºi politicã în cadrul instituþiei în care a fost ales prin vot liber exprimat.
De altfel, sesizat fiind de cetãþeni, la rândul meu, am adus la cunoºtinþa Ministerului Administraþiei Publice ºi alte întâmplãri eronate în Primãria Dorohoi, la care am primit niºte rãspunsuri ambigue.
Ca atare, în data de 15.06.2002, se organizeazã o licitaþie pentru obiectivul ”Piaþa agroalimentarãÒ de cãtre Primãria Dorohoi, licitaþie ce a fost câºtigatã, în urma prezentãrii tuturor actelor ºi documentelor necesare, de cãtre S.C. ”CondorÒ Ñ S. A. din Dorohoi.
Ca urmare, prin adresa nr. 11.221 din 19.07.2002, Primãria Dorohoi aduce la cunoºtinþã societãþii respective cã a câºtigat licitaþia ºi cã trebuie sã se prezinte la primãrie pentru a încheia contractul.
Bucuria este mare pentru cei 200 de muncitori din Dorohoi, lucrãtori ai unitãþii respective, cã au câºtigat licitaþia ºi cã banii lor, cu care au contribuit la bugetul local al oraºului, rãmân acolo.
Numai cã nu a fost sã fie aºa. Probabil în urma unor presiuni politice Ñ aºa cum s-a mai întâmplat ºi cu reabilitarea ºi construirea celor 34 de ºcoli din judeþul Botoºani, când nici o firmã de construcþii botoºãneanã nu a câºtigat executarea nici unei lucrãri la vreuna din ºcolile sus-amintite Ñ Primãria Dorohoi, prin altã adresã, nr. 12.133 din 9 august 2002, anunþã conducerea Societãþii Comerciale ”CondorÒ Ñ S.A. cã nu a mai câºtigat licitaþia, ci Societatea Comercialã ”ComingoÒ S.A. din Bucureºti este societatea câºtigãtoare a licitaþiei, licitaþie care, de altfel, este destul de ambiguã.
Domnule ministru,
Consideraþi cã cei din judeþul Botoºani care lucreazã în construcþii Ñ judeþ al cãrui fiu ºi senator sunteþi Ñ nu mai sunt capabili sã construiascã aºa cum au fãcut pânã în anul 1989, când au ridicat oraºele noastre ca niºte bijuterii?!
Este un stil numit ”primar de DorohoiÒ acest mod de a adjudeca o licitaþie pentru o societate, iar mai apoi Ñ cã aºa doreºte primarul Ñ se schimbã firma câºtigãtoare?!
Este posibil ca cei care contribuie la bugetul local al oraºului Dorohoi sã nu poatã beneficia de banii folosiþi în lucrãrile licitate?! Este corect sã se cheltuiascã mai mult de 1,2 miliarde lei, în plus, la obiectivul respectiv, numai ca lucrarea sã fie adjudecatã de S.C. ”ComingoÒ?!
Ce fel de licitaþie este aceea ºi ce lege se aplicã unui astfel de caz?
Domnule ministru, vã rog sã analizaþi cele prezentate ºi sã ne comunicaþi decizia dumneavoastrã. Vã mulþumesc.