Adrian Moisoiu

Mulþumesc, domnule preºedinte.

Intervenþia mea de astãzi este intitulatã ”Istoria nu poate fi acoperitã cu lopata de lut! ”

Potrivit Dicþionarului explicativ al limbii române, cuvântul ”genocidÒ provine din limba francezã ºi are sensul de ”crimã comisã cu intenþia de a distruge un grup uman, naþional, etnic etc.Ò. Personal cred cã este termenul cel mai potrivit care exprimã cel mai exact masacrul sãvârºit cu o deosebitã cruzime de cãtre soldaþii ruºi ºi ucraineni asupra þãranilor români bucovineni la 1 aprilie 1941.

Spaima faþã de rânduielile instaurate de regimul sovietic dupã 1 iunie 1940, arestãrile aproape zilnice, abuzurile, nesiguranþa, ticãloºia, au determinat, dupã epuizarea tuturor demersurilor de a se repatria în România, exodul în masã al locuitorilor din satele româneºti Bahrineºti, Petriceni, Camenca, Suceveni, Presicãreni, Cupca, Pãtrãuþi, Igeºti, Ropcea, Iordãneºti ºi alte aºezãri de pe valea Siretului. În zorii zilei de 1 aprilie 1941, o coloanã de peste 16.000 de bucovineni, bãtrâni, bãrbaþi dar ºi femei sau copii, dupã ce la Suceveni au sfinþit praporii, a plecat pe jos spre centrul raional Adâncata sau Hliboca de astãzi, cu steaguri, cu prapori, icoane ºi cruci, dar ºi cu speranþa cã li se vor elibera acte de trecere legalã a frontierei. Deºi refuzaþi, au primit totuºi cale liberã spre frontierã ºi astfel ºi-au continuat drumul prin pãdurea Varniþa spre Fântâna Albã.

În fruntea coloanei, sergentul veteran Vali Cârjã purta o cruce din lemn... Deodatã apare cavaleria sovieticã ºi comandantul se repede cu sabia asupra crucii... Minune, însã; sabia duºmanã ºi ucigaºã se frânge, cãlãreþul cade, iar calul eliberat îl calcã în picioare, frângându-i braþul profanator. Îngroziþi, cavalerii se repliazã ºi coloana cu sfânta cruce în frunte îºi reia înaintarea. La doi kilometri de þarã însã, rafalele mitralierelor grãnicerilor încep însã sã secere fãrã milã floarea românilor de pe valea Siretului ... Pãrinþi ºi copii, fraþi ºi surori, bunici cãrunþi ºi feciori ca bradul, cad grãmadã la pãmânt, transformaþi într-un morman de trupuri neînsufleþite, formând un soclu ce menþine crucea în picioare ...

Câþiva au izbutit sã treacã graniþa, alþii s-au întors acasã... Cei împuºcaþi în pãdure au fost îngropaþi la grãmadã în gropi comune de circa 250 de rãpuºi, acoperite la repezealã cu lut, ca nimeni, niciodatã, sã nu afle adevãrul. Câþi martiri au fost, nici pânã astãzi nu se ºtie, dar douã zile ºi douã nopþi s-a miºcat pãmântul care acoperea gropile ºi în care, în timp, dupã ce la 22 iunie 1941 trupele române la comanda mareºalului Antonescu au spulberat hotarul nedrept, s-a descoperit cã erau 28...

O simplã operaþie de aritmeticã ne spune cã la Fântâna Albã au fost uciºi circa 7.000 de români ...

ªi dacã aceasta ar fi tot... Puþin mai târziu, în noaptea de 12/13 iunie 1941, peste 13.000 de familii de români au fost ridicate din casele lor ºi duse în vagoane pentru transportul animalelor pe drumurile Siberiei ºi Kazahstanului. Oare câþi s-au mai întors acasã dupã calvarul prin care au trecut ºi câþi n-au mai avut fericirea sã fie înmormântaþi alãturi de neamul lui, pe pãmântul strãmoºesc, având la cãpãtâi un preot care sã le facã o rugãciune?