Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·24 octombrie 2002
other · adoptat
Mihai Nicolescu
Discurs
Mulþumesc, domnule preºedinte.
Mulþumesc domnului secretar de stat. Mi-aº permite ºi eu sã reiterez încã o datã în legãturã cu volumul acesta mare de lucrãri pe care încã le mai avem de realizat ºi, foarte important, timpul scurt pentru efectuarea acestor lucrãri ºi în mod deosebit în aceastã toamnã, cu condiþii deosebite, pentru cã, într-adevãr, în zonele unde nu a plouat în varã toate precipitaþiile care trebuiau sã cadã atunci au cãzut acum ºi sunt zone în care au cãzut în ultimele trei sãptãmâni 200 de milimetri, perioadã în care aproape nu s-a lucrat în câmp.
De aceea, cred cã este bine sã fim alãturi ºi aproape de producãtori, sã ne concentrãm eforturile pentru ca imediat ce se pot efectua lucrãrile, sã putem sã încheiem aceste lucrãri.
În legãturã cu susþinerea, mi-aº permite, ºi cred cã este absolut necesar ca aceste fonduri care vor fi repartizate pentru 2003, probabil, sã ne gândim sã vedem cum putem alimenta creditul agricol, lege care a fost aprobatã atât în Senat, cât ºi în Camera Deputaþilor, ºi cred cã trebuie promulgatã aceastã lege de aºa manierã încât sã putem reaviza o relaþie normalã între producãtori ºi bãnci ºi în felul acesta vom putea, într-adevãr, eficient ºi la timp, sã sprijinim agricultura, agriculturã care va constitui o problemã deosebitã în dialogul pe care îl vom avea cu Comunitatea Europeanã.
Încã o datã, vã mulþumesc pentru rãspunsul primit.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.