Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·25 aprilie 2003
other
Nicolae Leonãchescu
Discurs
Mulþumesc, domnule preºedinte. Onorat auditoriu,
În perioada 10Ñ13 aprilie 2003, am fost în Basarabia, la invitaþia unor oameni de culturã ºi cadre didactice din localitãþile Strãºeni ºi Ghelãuza, judeþul Chiºinãu, Tabãra, judeþul Orhei, Chetrosu ºi Tãtãrãuca Veche, judeþul Soroca.
Am dãruit unor ºcoli Ñ cinci la numãr Ñ din aceste localitãþi 6.690 cãrþi necesare procesului didactic.
De asemenea, le-am dus colegilor mei care se ocupã cu educarea ºi instruirea tinerei generaþii seturi cu 61 portrete de scriitori ºi voievozi români, spre a fi utilizate pentru înfrumuseþarea spaþiilor ºcolare.
Peste tot ne-am bucurat de o primire caldã ºi entuziastã ºi am avut ºansa de a dialoga cu elevi ºi cadre didactice pe temele majore ale valorilor româneºti. Gazdele s-au pregãtit minuþios, organizând în cinstea delegaþiei noastre mici spectacole cu formaþiile de cântece ºi dansuri ale elevilor.
La ºedinþele deschise pe care le-am onorat împreunã cu domnul Octavian Sadici, deputat P.R.M. de Vaslui, au participat ºi pãrinþii elevilor, precum ºi autoritãþile locale.
Gestul prin care noi am contribuit la potenþarea procesului didactic din cele cinci ºcoli vizitate cu o substanþialã donaþie de carte a fost elogiat de gazde, care ne-au cerut sã multiplicãm asemenea iniþiative, spre a veni în ajutorul proceselor ºcolare ºi din alte ºcoli ale Basarabiei.
La Gimnaziul nr. 3 din comuna Chetrosu am întrebat elevii participanþi la întâlnire:
”Ñ Ce limbã vorbiþi voi?Ò Mi s-a rãspuns, în cor, puternic, fãrã ezitare: ”Ñ Româna!Ò ”Ñ Ce sunteþi voi?Ò ”Ñ Români!Ò
Acest test a fost edificator: tânãra generaþie ºi-a definit poziþia prin afirmarea hotãrâtã a identitãþii sale naþionale.
Am constatat, cu ocazia acestei deplasãri în spaþiul românesc al Basarabiei, cã ziarul ”Nezavisimaia MoldovaÒ din 11 aprilie 2003 a publicat opt pagini cu veºti din Rusia. În ”Moldova SuveranãÒ, care apare în limba românã, nici o paginã cu veºti din România!
Într-un spaþiu cu populaþie majoritar româneascã, nostalgicii forþeazã nota, fãcând apologia ocupantului de altã datã, ale cãrui activitãþi colonialistÑcomuniste s-au soldat cu milioane de victime.
Nu mã mir cã ºi astãzi o propagandã deformantã încearcã sã manipuleze lumea în avantajul unora! ªi în presa româneascã, veºtile despre partidul aflat la guvernare se lãfãie pe spaþii editoriale largi, iar despre activitãþile Partidului România Mare ºi ale liderului sãu, Corneliu Vadim Tudor, nici un rând! Presa aservitã deformeazã totul, în acelaºi scop murdar al convertirii minþilor la un model reducþionist, ale cãrui limite se vãd ºi produc deja suferinþe celor mulþi.
Mentalitãþile de tip totalitar din zona actului de conducere n-au dispãrut ºi au aceeaºi nefericitã origine. De aceea, aberaþiile actului politic de la est de Prut ca ºi deformãrile unei prese nostalgice nu ne mai mirã, fiindcã ne izbim de ele ºi aici la noi!