Nicolae Leonãchescu

Mulþumesc, domnule preºedinte. Onorat auditoriu,

În zilele de 15-18 august 2000 s-au desfãºurat la Bucureºti lucrãrile primului Congres Internaþional de Dacologie. În final, participanþii la congres au vizitat vestigiile de la Grãdiºtea Muncelului, în special incinta sacrã de la Sarmizegetusa. Ne-a fost dat sã participãm la aceastã complexã manifestare ºi sã constatãm o realitate faþã de care nici un guvern român, din nici o epocã, nu are dreptul de a fi pasiv.

Existã în þarã 14 organizaþii neguvernamentale care se ocupã de studii dacice, iar de curând au început sã aparã asemenea structuri ºi în exterior. Ba mai mult, la Chiºinãu funcþioneazã Institutul Civilizaþiei Dacice, care nu are în þarã ceva similar. Interesul faþã de cultura ºi civilizaþia dacicã a crescut foarte mult în rândul cercetãtorilor ºi studii interdisciplinare pertinente scot în evidenþã bogatul filon dacic al culturii româneºti actuale.

Din pãcate, reforma promovatã în învãþãmânt ºi în cercetare a ignorat o asemenea deschidere în planul istoriei noastre strãvechi ºi a încurajat atitudini ºi eforturi contraproductive, chiar antiromâneºti. Cum poate fi taxatã atitudinea factorilor responsabili faþã de descoperirea unor cetãþi dacice în Slovacia, care, mai mult, ºi-au permis sã-i ºi jigneascã pe cercetãtorii din statul vecin. Am constatat cu acest prilej ºi slaba preocupare a puterii actuale faþã de arheologia româneascã ºi, în mod deosebit, faþã de ºantierul de la Sarmizegetusa Basileion.

În interiorul incintei sacre s-au instalat corturile turiºtilor; pe pietre desprinse din complexul arheologic se face focul; gunoaie de tot felul invadeazã încet, încet zona; cãutãtori de comori se plimbã în regiune ºi unii sunt strãini de þarã ºi de interesele ei etc.

Ceea ce doare cel mai mult este situaþia cercetãrilor arheologice care stagneazã din lipsã de fonduri ºi de cadre specializate, precum ºi din lipsa de interes a puterii actuale faþã de istoria noastrã.

Nu putem admite alternative prefabricate în cabinete strãine la istoria strãlucitoarei civilizaþii dace ale cãrei urme au ajuns la noi. Nu putem accepta variantele aºa-zis oficiale în baza cãrora dacii au învãþat limba cuceritorilor romani în bãile construite de aceºtia. Dacã ºcoala germanã nu s-a arãtat interesatã de ºantierele arhelologice dacice, asta nu înseamnã cã liderii arheologiei româneºti ºi mentorii lor politici din ultimii ani trebuie sã blocheze cercetãrile în acest domeniu.

Semnalele care ne vin de la Ulan Bator, unde se aflã unul dintre cele mai vechi manuscrise referitoare la poporul român, ne îndreptãþesc sã sperãm cã studiile dacice nu vor fi stopate pentru multã vreme, iar activitatea arheologicã la ºantierele din Munþii Orãºtiei va cunoaºte o revitalizare. Numai aºa ne vom regãsi pe noi faþã în faþã cu o istorie la care mulþi strãini jinduiesc. Vã mulþumesc.