Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·2 mai 2003
other
ªtefan Lãpãdat
Discurs
Mulþumesc, domnule preºedinte.
Rãspunsul la interpelare este cu totul fals. În primul rând, predarea de cãtre vechea conducere s-a fãcut prin proces-verbal, a întregii situaþii, cãtre actualul director. Nu are nici o legãturã cu reclamaþia alcãtuitã de un grup de
pãrinþi de la clasa I. Pentru cã doamna învãþãtoare este soþia directorului, i-a maltratat fizic ºi verbal. Declaraþia este semnatã, înaintatã la inspectoratul ºcolar, care a tergiversat ancheta respectivã, derulându-se, pot spune, aiurea.
Au fost anchetate cadre didactice, nicidecum vechea conducere a ºcolii, care nu a fãcut obiectul acestei anchete. S-a pornit cu o inspecþie sub presiune, de ameninþare, de deturnare, de fapt, a rãspunsului la situaþia creatã.
Deci, actualul director îºi protejeazã soþia, care a maltratat 3 copii, numai pentru faptul cã au cerut transferul la altã clasã, deoarece nu-ºi desfãºoarã orele. Aceasta este situaþia!
Dumnealor s-au adresat biroului parlamentar, i-am îndrumat cãtre inspectorat, inspectorul general-adjunct Petrescu Stelian a dat un rãspuns de toatã jena, cã doamna suferã de nu ºtiu ce. ªi, dupã aceea, vine cu un rãspuns domnul secretar Corega, preluat de doamna ministru Ecaterina Andronescu: cauza acestor transferuri ºi conflicte între conducerea ºcolii ºi pãrinþi este vechea conducere. Nu are nici o legãturã!
ªi de data aceasta, inspectorul general, care se aflã la Mehedinþi, Cãpitãnescu Lucian, ºi Petrescu Stelian, inspectorul general-adjunct, au dat informaþii false, pentru cã actualul director al ºcolii a fost inspector general, deci, i-a avut ca subalterni ºi nu-ºi permit, nu-i aºa, sã-l ancheteze pe fostul lor ºef.
Eu voi reveni cu întrebarea respectivã, pentru cã obiectul cercetãrii nu a fost vechea conducere. Probabil cã aceastã conducere pesedistã trebuie sã dea într-un deputat peremist. Nu vãd sensul!
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.