Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·13 septembrie 2002
Dezbatere proiect de lege · respins
Alexandru Sassu
Discurs
## Mulþumesc, domnule preºedinte.
Spiritul acestei legi, când ea a fost iniþiatã de P.N.L. ºi discutatã, cel puþin la nivelul grupurilor parlamentare, era sã se elimine posibilitatea de a cheltui, de a utiliza bani proveniþi din alte surse decât cele legale. A fost ºi o presiune puternicã a opiniei publice pentru a ajunge în
aceastã situaþie, era un alt lucru spus acolo, era pusã în discuþie transparenþa.
Iatã cã în faþã avem douã lucruri: pe de o parte, aceastã idee a legii, pe de altã parte, necesitatea, în faþa realitãþii, de a apela eventual ºi la alte mijloace. Sau, dacã nu, o a treia realitate, cea pe care o constatãm permanent, faptul cã vor exista partide a cãror clientelã, atâta vreme cât sunt la putere (ºi în momentul acesta este cazul P.S.D.-ului) vin ºi alimenteazã conturile partidului ºi deci nu este nevoie de transparenþã, nu este nevoie de bani publici, care se vãd foarte bine ºi pot fi cuantificaþi, ºi partide sãrace care, nefiind la putere, nu au astfel de posibilitãþi. Iatã o metodã prin care puterea se perpetueazã.
Cred cã suntem în faþa unei chestiuni de a pune în discuþie un parcurs democratic al României. Cred cã e bine sã avem transparenþã faþã de toate partidele ºi egalitate de ºanse. Aceastã lege închide aceastã posibilitate ºi deschide posibilitatea perpetuãrii la putere a partidelor care au clientelã ºi care, în momentul în care sunt la putere, au clientelã.
Eu sunt, noi suntem împotriva acestui amendament, cred cã trebuie sã revenim la o situaþie normalã, transparentã, vizibilã ºi în care toate ºansele sã fie egale ºi sã nu votãm în funcþie de banii de care putem face rost atâta vreme cât suntem la putere.
Vã mulþumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.