Mircea Ionescu-Quintus

Mulþumesc, domnule preºedinte.

Stimaþi colegi,

Aº fi dorit sã folosesc dreptul de procedurã ºi, de fapt, la el mã refer acum. Am sã fac, însã, douã-trei scurte observaþii.

Dacã Eugen Ionescu ºi-a permis sã intituleze o piesã ”Cântãreaþa chealãÒ Ñ titlu care nu avea nici un fel de legãturã cu tema piesei Ñ, o lege nu-ºi poate permite aºa ceva.

Doresc sã vã spun cã am o stimã deosebitã pentru omul de culturã, colegul nostru, domnul Pruteanu, nu pot sã-i contest bunele intenþii, dar cred cã o asemenea lege ar fi trebuit sã se numeascã, sã spunem, ”Lege pentru cunoaºterea ºi corecta folosire a limbii româneÒ. Ceva în acest fel s-ar fi putut discuta. Mã tem însã cã, supunându-se votului propunerea comisiei, fiind posibilã o respingere a unei asemenea iniþiative, acest lucru nu ne este nouã folositor, pentru cã populaþia ar înþelege exact cu totul altceva decât am discutat noi ºi ne-am exprimat pãrerile.

Mi se pare cã cea mai înþeleaptã soluþie, pe care v-o propun ºi care, de fapt, s-a desprins, cumva, în timpul discuþiilor, este sã restituim aceastã iniþiativã a colegului nostru comisiei Ñ dânsul a ascultat toate punctele de vedere, ca ºi comisia Ñ ºi sã gãsim o posibilitate, dacã este nevoie neapãrat sã dãm acestui proiect forma cuvenitã ºi, într-adevãr, sã arãtãm, aºa cum ne-a spus un mare poet, cã, de fapt, limba românã este patria noastrã.