Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·7 iunie 2002
other · adoptat
Ionel Olteanu
Prezentarea pe scurt a interpelãrilor adresate membrilor Guvernului 27Ð32
Discurs
## Mulþumesc, domnule preºedinte.
## Stimaþi colegi,
Având în vedere ºi proximitatea de nume, cred cã o sã prezentãm împreunã, alternativ mai exact.
Raport comun asupra proiectului de Lege privind Statutul aleºilor locali. Proiectul de Lege privind Statutul aleºilor locali a fost trimis cu adresa Biroului permanent
al Camerei Deputaþilor din 11 iunie 2001 Comisiei pentru administraþie publicã, comisia prim sesizatã, amenajarea teritoriului ºi echilibru ecologic ºi Comisiei juridice, de disciplinã ºi imunitãþi în vederea dezbaterii în procedurã normalã ºi a întocmirii raportului comun. La întocmirea raportului comun s-au avut în vedere ºi avizele primite de la Comisia pentru muncã ºi protecþie socialã, Comisia pentru buget, finanþe ºi bãnci, Consiliul Legislativ, cu nr. 97 din 8 februarie 2001.
Proiectul de lege are în vedere crearea unui cadru legislativ care sã cuprindã dispoziþii amãnunþite cu privire la statutul juridic al aleºilor locali, condiþie esenþialã pentru a li se asigura protecþia ºi exercitarea liberã a mandatului.
Comisiile sesizate în fond propun plenului Camerei Deputaþilor adoptarea actului normativ menþionat, considerând cã acesta constituie un instrument deosebit de necesar ºi eficient în ansamblul reglementãrilor referitoare la administraþia publicã localã ºi la autoritãþile acesteia, menit prin urmare sã completeze sistemul legislativ în domeniu. Astfel, prin aceastã reglementare se va pune în sfârºit capãt practicilor extrem de diferite existente în acest domeniu, impunând, în concordanþã cu principiile statului de drept, soluþii juridice identice ºi unitare pentru situaþii identice.
Prin obiectul de reglementare ºi conþinutul sãu, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice. La toate dezbaterile din ºedinþele comune ale celor douã comisii sesizate în fond a participat ca invitat, în conformitate cu prevederile art. 52 ºi 51 din Regulamentul Camerei Deputaþilor, ºi domnul secretar de stat Ionel Fleºariu de la Ministerul Administraþiei Publice Locale.
La lucrãrile comisiilor au fost prezenþi 27 de deputaþi din totalul de 48 de membri ai celor douã comisii, iar raportul comun a fost adoptat cu 21 de voturi pentru, 4 voturi împotrivã ºi douã abþineri.
Proiectul de Lege privind Statutul aleºilor locali a fost adoptat în Senat în ºedinþa din data de 4 iunie 2001.
Cele douã comisii sesizate în fond, ca urmare a dezbaterilor din ºedinþele avute în 6, 27 martie ºi 27 aprilie 2002, vã propun, stimaþi colegi, admiterea proiectului cu modificãrile pe care le veþi regãsi în raportul difuzat în prealabil.
Vã mulþumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.