Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·16 noiembrie 2002
other · respins
Nicolae Leonãchescu
Dezbaterea proiectului Legii privind prevenirea ºi combaterea pornografiei
Discurs
Mulþumesc, domnule preºedinte. Stimaþi colegi,
Daþi-mi voie sã susþin amendament propus de Grupul parlamentar P.R.M., un numãr foarte mare de deputaþi, pentru cã se înscrie în problema grea, foarte grea a incompatibilitãþilor, pe care toþi am identificat-o ºi încercãm sã o soluþionãm prin diverse aspecte, prin diverse soluþii. Iatã, spre exemplu, începe de la nivelul ministerelor rezolvarea acestei probleme ºi sunt înlocuiþi în funcþii cei care au instituþii particulare, privatizate, între-
prinderi, spre a nu confunda activitatea în sectorul de stat, public, cu activitatea privatã personalã.
Suntem, la acest capitol, puºi în faþa unei situaþii sã judecãm funcþiile administrative cu competenþele ºtiinþifice. Sunt douã linii paralele, se pot intersecta, se pot întâlni, ca sã ducã la o soluþionare optimã. Posibilitate de exprimare ºtiinþificã a personalitãþilor existã, nu o împiedicã nimeni; fie pe o filierã pur ºtiinþificã, fie pe o filierã administrativã, cu caracter de consultare.
Dar problematica administrativã trebuie rezolvatã eliminând concurenþele neloiale ºi incompatibilitãþile ºi, iatã, avem prilejul sã o facem de acum prin lege, nu sã venim ulterior cu diverse ordonanþe de urgenþã, cu diverse prevederi regulamentare sau sã o lãsãm aºa, nerezolvatã. Aici putem rezolva de la început problema incompatibilitãþilor.
Iar în ceea ce priveºte consiliile de administraþie nu trebuie sã intre neapãrat numai medici, pot intra ºi juriºti ºi alþi specialiºti. Dar, repet, nu putem transforma aceste funcþii într-o sursã de fluxuri absolut de condamnat.
Iatã, mor în spitale copii înainte de a se naºte, pentru cã nu ºtiu cine spune: ”Dacã nu-mi dai atâta, nu vin sã te consult!Ò Noi trebuie deja sã soluþionãm de la început aceastã grea problemã a incompatibilitãþii. Aici suntem în faþa unei asemenea variante: o soluþionãm sau nu ºi daþi-mi voie sã susþin ceea ce propune domnul Mardari ºi grupul, spre a elimina asemenea surse. Mulþumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.