Petru Andea

Mulþumesc, domnule preºedinte. Stimaþi colegi,

Doresc sã prezint argumentele prin care Comisia pentru învãþãmânt, ºtiinþã, tineret ºi sport a respins în 1999 aceastã iniþiativã legislativã ºi a reconfirmat în 2001 acelaºi verdict asupra acestei iniþiative.

Este o ciudãþenie, într-adevãr, cã eu, ca secretar al comisiei, prezint punctul de vedere al comisiei, iar domnul Asztalos, ca vicepreºedinte al comisiei, a arãtat în ce mãsurã dezaprobã soluþia care a fost datã de cãtre comisie, al cãrei vicepreºedinte dumnealui este. Inclusiv în 1999, când a fost prima discuþie, de asemenea, a deþinut aceastã funcþie.

Pe scurt, însã, comisia, ºi în 2001, a analizat cu cea mai mare atenþie aceastã propunere legislativã, întrucât eram conºtienþi cã ea urmeazã unui ºir lung de discuþii care au pornit de la o astfel de iniþiativã, au trecut prin universitatea multiculturalã ºi, în final, au ajuns la decizia de a considera neoportunã, pentru moment, o astfel de iniþiativã legislativã.

Voi prezenta doar un singur considerent, pentru a nu lungi foarte mult discuþia, în legãturã cu modul în care putem privi înfiinþarea unei universitãþi de învãþãmânt superior de stat, astãzi.

Dreptul la învãþãturã este un drept complex prin conþinutul sãu, prin semnificaþiile sale juridice ºi prin numãrul mare de subiecte de drept implicate în realizarea sa. Ceea ce trebuie remarcat în mod obligatoriu cu privire la conþinutul acestuia este nu numai multitudinea elementelor componente, ci ºi specificul juridic rezultat din îmbinarea libertãþii cu obligaþia.

Exercitarea dreptului la învãþãturã trebuie sã aibã ca finalitate educarea persoanei, pentru ca sã devinã, profesional ºi civic, capabilã de a avea un rol util în societate, prin întãrirea aspectului pentru drepturile ºi libertãþile publice, favorizarea înþelegerii, a toleranþei.

Art. 32 din Constituþie, indiferent de alineat, nu trebuie abordat izolat, ci în coroborare cu celelalte prevederi constituþionale, ºi anume cu cele din art. 13, care stabilesc cã, în România, limba oficialã este limba românã. Cu aplicaþie la învãþãmânt, aceasta înseamnã cã limba românã este limba în care se desfãºoarã învãþãmântul de toate gradele.

Constituþia ia însã în considerare ºi realitatea cã în România existã ºi cetãþeni de alte naþionalitãþi. Aceºtia au, potrivit art. 6 alin. 1 din Constituþie, dreptul la pãstrarea, dezvoltarea ºi exprimarea identitãþilor etnice, culturale, lingvistice ºi religioase.

Mãsurile de protecþie luate de stat pentru pãstrarea, dezvoltarea ºi exprimarea identitãþii persoanelor aparþinând minoritãþilor naþionale trebuie sã fie însã conforme cu principiile de egalitate ºi de nediscriminare în raport cu ceilalþi cetãþeni români. Iatã, deci, o coroborare care pune în discuþie finalitatea învãþãmântului.

Domnul Asztalos sublinia cã universitatea în limba maghiarã ar avea drept finalitate învãþãmântul preuniversitar, dar Constituþia spune cã finalitatea învãþãmântului este utilitatea lui socialã, ºi nu legãtura între diverse trepte de învãþãmânt.