Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·24 mai 2002
Dezbatere proiect de lege · respins
Costache Mircea
Discurs
## Mulþumesc, domnule preºedinte.
Stimaþi colegi, interpelarea mea de astãzi este adresatã domnului ministru Dan Ioan Popescu, ministrul industriei ºi resurselor, domnului Ilie Sârbu, ministrul agriculturii, alimentaþiei ºi pãdurilor, domnului Ovidiu Muºetescu, ministru al Autoritãþii pentru Privatizare, ºi se referã la societatea buzoianã FORESTA Nehoiu, care, de mai multã vreme, se aflã într-o situaþie dezastruoasã. Miºcãrile sindicale nu mai contenesc, toate sunt reflectate ºi în presa localã, ºi în cea centralã. Dar pare cã nu se gãsesc soluþiile cele mai potrivite.
Recent, am primit o rugãminte, o adresã din partea Sindicatului FORESTA BEST WOODÉ Nehoiu, semnatã de preºedintele sindicatului, în care suntem rugaþi sã întreprindem tot ceea ce ne stã în putinþã pentru a încerca salvarea acestei unitãþi, altãdatã falã a judeþului Buzãu.
În fapt, societatea FORESTA Nehoiu a fost privatizatã cãtre cetãþeanul sirian Omar Haisam, personaj agreat altminteri de stâlpii puterii locale, care a realizat ”o datorie la bugetul asigurãrilor socialeÒ de aproximativ 100 miliarde lei.
Se constatã cã nu s-a respectat Ordonanþa de urgenþã nr. 48/1997 privind privatizarea unitãþii; situaþia salariaþilor, disponibilizãrile abuzive, privarea celor rãmaºi în unitate de dreptul la asistenþã medicalã, la continuitate, la vechime în muncã; acþiunea ilegalã numitã ”stopaj la sursãÒ, care a îndatorat unitatea cãtre bugetul statului, cum spuneam, cu aproximativ 100 miliarde lei, deºi aceºti bani au fost reþinuþi salariaþilor pe statele de platã.
Personal nu am nimic împotriva bunelor relaþii existente între persoane cu funcþii de rãspundere la nivelul judeþului Buzãu ºi Omar Haisam, care vor chiar sã construiascã în Buzãu ”Clubul oamenilor de afaceriÒ, ”din fonduri privateÒ, dar este normal sã fim mai preocupaþi de soarta salariaþilor, de soarta cetãþenilor ale cãror interese le apãrãm.
Rog, prin urmare, sã fie analizatã în profunzime situaþia societãþii FORESTA Nehoiu, a disponibilizaþilor, a salariaþilor rãmaºi, ºi sã mi se comunice mãsurile întreprinse pentru reabilitarea unitãþii. A se avea în vedere cã unul din oamenii responsabili pentru situaþia creatã este fostul director general al societãþii FORESTA, inginerul Gheorghe Mareº, care, în momentul de faþã, este preºedintele Comisiei pentru buget, finanþeÉ
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.