Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·5 iulie 2002
Dezbatere proiect de lege · respins
Varga Attila
Discurs
Mulþumesc, domnule preºedinte. Stimaþi colegi,
Localitatea Cãmin, din judeþul Satu Mare, respectiv din cadrul comunei Cãpleni, din judeþul Satu Mare, îndeplineºte condiþiile cerute de legile în vigoare cu privire la infrastructurã, la potenþial economic ºi social pentru a putea deveni comunã.
De asemenea, s-a organizat referendum cu un rezultat favorabil în acest sens. Prin urmare, solicitãm cu respect admiterea, aprobarea acestei iniþiative legislative prin care se îndeplineºte o mare dorinþã a locuitorilor din acest sat. Vã mulþumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.