Norica Nicolai

Mulþumesc, domnule preºedinte.

Stimaþi colegi, se spune, adesea, cã sistemele de protecþie socialã reflectã conþinutul democraþiei unei naþiuni.

Fãrã îndoialã, dacã în 10 ani protecþia socialã, indiferent de culoarea ei politicã, de baza ei ideologicã, este ineficientã, trebuie sã punem în discuþie ºi sistemul democratic românesc în tranziþie. Aceasta este o primã chestiune.

De principiu, din 4 în 4 ani, clasa politicã româneascã descoperã adevãrul, uitã de continuitate, începe de la început, ºi acest nou pas înainte pe care îl facem din 4 în 4 ani ne aduce la acest sistem ineficient de protecþie socialã.

Eu consider, în primul rând, cã aceastã lege nu este o lege de protecþie socialã sau nu ar trebui sã fie o lege de protecþie socialã. Legea ocupãrii este o lege fundamental economicã, de sistem economic, pentru cã dorim sã punem munca drept factor de creºtere a productivitãþii, de creºtere a avuþiei, de creºtere a nivelului de trai.

Daþi-mi voie sã mã îndoiesc cã prevederile art. 40, aºa cum este formulat în conþinutul acestei legi, reflectã ceea ce, de fapt, dorim cu toþii: sã punem munca la locul ei ºi sã facem din aceastã lege o lege a responsabilitãþii individului la locul de muncã. Nu numai a lui, ci ºi a angajatorului, pentru cã nimeni nu a vorbit aici de aceastã dublã responsabilitate.

Aceastã lege, de fapt, asigurã individul la un risc social, risc social generat de conjunctura economicã, de conjunctura individualã a capitalului, deci de managementul intern. De acest lucru nu s-a þinut cont. Poate cã am fi fãcut o revoluþie în sistemele de ocupare, în politicile sociale, dacã ne-am fi gândit cã angajatorul trebuie sã plãteascã 2% pentru ca sã-ºi menþinã locurile de muncã pe care le are. Problema pentru România este incapacitatea de a crea locuri de muncã, dar nu numai ea, ci ºi posibilitatea de a menþine locurile de muncã. ªi, pe economia de stat româneascã, în aceºti 10 ani, lucrul este absolut vizibil.

Nu suntem în stare, din punct de vedere economic, sã þinem locurile de muncã. Atunci despre ce protecþie socialã mai vorbim?!

În aceste condiþii, cred cã toþi avem o foarte mare responsabilitate: sã gândim acest articol în aºa fel încât el sã stimuleze ºi sã-ºi producã efectele ºi pe termen scurt, ºi pe termen lung, în beneficiul creºterii economiei româneºti.

Deci cea mai bunã mãsurã pe care o poate lua o naþiune în materie de protecþie socialã este sã-ºi realizeze cadrul economic coerent ºi onest. Atâta vreme cât fluctuãm în mãsurile de fiscalitate, cât fluctuãm în mãsurile economice, nu vom putea vorbi despre protecþie socialã în România.

De aceea cred cã amendamentele pe care o parte din colegii noºtri le-au propus trebuie gândite cu foarte mare responsabilitate, pentru cã ne asumãm astãzi o rãspundere politicã majorã.

Pe ce principii vom pune economia româneascã pentru urmãtorii 4 ani ºi care va fi rolul muncii ºi respectul, atât al individului, cât ºi al societãþii faþã de individ, faþã de ea?!