Ioan Ardelean

Mulþumesc, domnule preºedinte. Stimaþi colegi senatori,

Tema declaraþiei mele politice de astãzi se referã la sondajocraþie sau hãrþuirea electoratului prin sondaje de opinie.

În ultima vreme opinia publicã româneascã este realmente hãrþuitã de cãtre aceºti profesioniºti ai oportunismului care sunt creatorii de sondaje de opinie. Aceºtia varsã în urechile majoritãþii sondate numai lapte ºi miere, propunând ceea ce ea vrea sã audã, asta în cazul cel mai fericit. Necazul mare este cã, cel mai adesea, oamenii sondaþi pe stradã nu sunt lãsaþi sã-ºi spunã pãrerea, sã aleagã ei dintre cât mai multe alternative posibile aflate la îndemânã. Chestionaþilor li se bagã pur ºi simplu pe gât, ca sã ne exprimãm mai plastic, tot felul de ”meniuriÒ din timp pregãtite, bineînþeles, sunt orientaþi spre þintele urmãrite de cei ce comandã aceste sondaje. Neavând de ales între mai multe oferte, omul hãrþuit efectiv sau sedus în alte situaþii alege în disperare de cauzã ceea ce i se serveºte, dar foarte rar ceea ce ar dori el în mod real sã aleagã.

Este clar: România a devenit þara celor mai originale lucruri. Dacã pânã în anii Õ93 sondajele de opinie erau rare ºi aveau o mare dozã de credibilitate, astãzi asistãm la o adevãratã inflaþie de firme de sondaje. E adevãrat,

sondajul de opinie este un instrument mai mult decât folositor pentru politicieni atunci când el reflectã în mod corect opiniile, problemele ºi dorinþele cetãþenilor. Din pãcate, astãzi nu ni se mai spune cine plãteºte aceste sondaje comandate, mai mult, se încearcã a se acredita ideea falsã cã rezultatele obþinute de sondaje sunt absolute ºi perpetue, lucru fals, având în vedere cã existã un anumit nivel de probabilitate, un nivel al erorii ºi, în plus, mãsurarea este valabilã doar pentru momentul istoric al efectuãrii sondajelor.

Aceastã ciudatã democraþie bazatã pe sondaje ne ameninþã cu instituirea unui sistem anarhic. România devine astfel scena permanentã a unor târguieli de prost gust între opinii ºi interese dintre cele mai diferite, dar asociabile, pentru a forma ”echipe sau tandemuriÒ, cum este la modã acum.

Ce putem spune despre sondajul INSOMAR publicat la 20 iulie 2000, adicã la doar trei zile de la anunþul domnului Emil Constantinescu, de renunþare la participarea în cursa prezidenþialã? Într-un timp record, de parcã ar fi trimis la uºa cetãþenilor o echipã de desant, INSOMAR scoate pe piaþã un sondaj ce anunþã cu surle ºi trâmbiþe schimbarea peste noapte a opþiunilor electorale, or, aºa cum recunosc directorii altor institute de sondaje, este aproape imposibilã conceperea, executarea ºi prelucrarea datelor într-un timp atât de scurt.

Ce sã mai spunem de alte sondaje comandate de diverse partide politice, partide care, ca actori principali, se ”umflãÒ în cifre de la o zi la alta. Din pãcate atât pentru realizatori, cât ºi pentru cei care comandã aceste sondaje, rezultatele lor se bat cap în cap de cele mai multe ori.