Nicolae Leonãchescu

## Mulþumesc, domnule preºedinte. Stimaþi colegi,

Suntem marcaþi, în discuþia pe care o purtãm, de douã realitãþi. Prima este chiar denumirea de academie. Noi, automat, asociem unei instituþii cu acest nume un anume grad de independenþã, dar evident cã nu sunt de acelaºi nivel cu, de exemplu, Academia Românã, care trebuie sã fie o instituþie de înalt nivel ºi independentã.

Academia de ªtiinþe Agricole ºi Silvice, ca ºi Academia de Construcþii, ca ºi alte academii au mai mult caracterul de ºtiinþe aplicate, de instituþii de cercetare în domenii vectorizate spre aplicabilitate imediatã. Aceasta

este o primã constatare. Nu trebuie sã asociem automat gradul total de independenþã a unei academii specializate, gen institut de cercetare în construcþii, astãzi Academia de Construcþii, similarã acesteia, cu gradul de independenþã a Academiei Române.

O a doua realitate este cã noi încercãm prin aceastã lege sã perfecþionãm sistemul de cercetare aplicatã în acest domeniu. Dar discutãm în planuri paralele: unii se gândesc la patrimoniu, la toatã baza materialã a instituþiilor respective ºi o vor de o anumitã culoare, de o anumitã structurã Ð pãmânt, algoritm etc. Ñ, iar alþii ne gândim la progresul în cercetarea propriu-zisã care poate mâna înainte aceste sectoare Ð Ministerul Agriculturii, Protecþia Mediului, Ape etc.

Haideþi sã ne orientãm eforturile cãtre problematica institutelor de cercetare ºi apoi vom vedea ce facem cu baza: mai este corespunzãtoare, o perfecþionãm, este supradimensionatã sau subdimensionatã. Dar nu numai baza materialã, ne gândim ºi la forþa umanã, calitatea factorului de creaþie din aceste instituþii sau academii. Sã luãm toþi parametrii care constituie un punct de plecare în procesul de cercetare ºi dezvoltare tehnologicã.

De aceea, daþi-mi voie sã cred, în primul rând, cã locul de discuþie a temei este la Comisia pentru învãþãmânt, ºtiinþã, tineret ºi sport; acolo îi este rostul. Cã am auzit tematici ºi voci cã nu aceastã comisie trebuia sã se ocupe de problematica cercetãrii în acest sector. ªi aici fac o parantezã: noi am mai avut o lege similarã privind situaþia institutelor ºi a cercetãrilor de profil din pisciculturã; se pare cã tot la Ministerul Agriculturii s-a îngropat ºi aceastã lege, datoritã dorinþei telurice de a stãpâni patrimoniul în primul rând.

Privind procesul în sine ºi rezultatul cercetãrii, dacã ne concentrãm efortul în acest sens legislativ, vom ajunge la niºte concluzii. În primul rând, ca nu neapãrat un minister sã dicteze politica unei mari instituþii de cercetare, ci o structurã specializatã; ºi am exemplul Franþei, care are un CNRS cu fel de fel de sectoare specializate, unde oamenii creeazã ºtiinþã pentru mâine, cu aspectele aplicative. Am avut Ministerul Tehnologiei ºi al Cercetãrii, mai avem Ministerul Învãþãmântului care profeseazã ºi promoveazã teme de cercetare de înaltã clasã, institutele Academiei Române etc. Deci nu este monopolul unui minister tematica, obiectul muncii acestei Academii de ªtiinþe Agricole ºi Silvice, ci este obiectul mai multor ministere.