Iosif Armaº

## Mulþumesc.

Domnule preºedinte,

## Stimaþi colegi,

Vã rog sã îmi permiteþi sã vã reþin atenþia cu o problemã de politicã internaþionalã extrem de actualã în contextul evenimentelor aflate în desfãºurare în Irak.

La douã zile dupã cãderea Bagdadului, când deja era evident pentru toatã lumea cã ”jocul s-a terminatÒ, cum s-a exprimat metaforic ambasadorul Irakului la O.N.U., preºedintele Franþei, Jacques Chirac, a semnat un comunicat lapidar, în care se exprimã satisfacþia pentru înlãturarea dictaturii lui Saddam Hussein ºi, totodatã, speranþa cã luptele care vor mai avea loc se vor încheia în cel mai scurt timp. ”Mai bine mai târziu decât niciodatãÒÉ, vorba proverbului.

O reacþie cum nu se poate mai sobrã, într-un limbaj ales cu grijã, dar care, totuºi, nu este suficientã pentru a face sã disparã prãpastia enormã existentã în acest moment între Paris ºi Washington. Reacþia ºefului statului francez trãdeazã în realitate dilema unui politician de mare anvergurã, care s-a opus din rãsputeri rãzboiului ºi care, acum, trebuie sã se angajeze în numele þãrii sale într-un demers extrem de dificil, de a reaºeza Franþa la locul ce i se cuvine alãturi de coaliþia anglo-americanã victorioasã.

Tocmai de aceea, reluarea dialogului, cam bizar în actualele circumstanþe, cu preºedintele Putin ºi cancelarul Schroeder, la Sankt Petersburg, de sãptãmâna trecutã, s-a potrivit ca nuca în perete cu momentul în care Bush ºi Blair se adresau direct poporului irakian, vorbind despre libertate, democraþie ºi prosperitate pentru irakieni.

Preºedintele Chirac va trebui sã-ºi gãseascã cuvintele potrivite ºi, mai ales, gesturile, dacã doreºte sã restabileascã legãturile cu Bush, întrerupte la 7 februarie, când a avut loc ultima lor convorbire telefonicã. Va trebui sã facã acest lucru, dacã doreºte ca Franþa sã fie luatã în considerare în cadrul procesului de reconstrucþie a Irakului.

În faþa acestui obiectiv prioritar, întâlnirea trilateralã de la Sankt Petersburg, la care Kofi Annan, secretarul general al O.N.U. deºi invitat, nu a participat tocmai pentru a nu irita Washingtonul, apare ca o nouã diversiune. Dacã nu s-a urmãrit altceva, este clar cã raþiunea de a fi a axei Paris-Berlin-Moscova a fost depãºitã de rapiditatea desfãºurãrii evenimentelor din Irak.

Cât despre dorinþa celor trei þãri de a reveni mai semnificativ pe scena irakianã prin intermediul O.N.U. în tot ceea ce priveºte deciziile majore privind viitorul de dupã rãzboi al Irakului, aceasta poate fi îndeplinitã doar dacã administraþia americanã va da undã verde. Dificultãþile vor exista, de vreme ce încã de sãptãmâna trecutã adjunctul de la Pentagon a dat semnale clare despre intenþia americanilor de a marginaliza Franþa, Germania ºi Rusia în ceea ce priveºte participarea la procesul de reconstrucþie a Irakului. Nici mãcar Colin Powell, cel mai moderat din întreaga administraþie, n-a fost deloc convins de propunerea preºedintelui francez referitoare la rolul central ce trebuie acordat Naþiunilor Unite în cadrul acestui proces, ca sã nu mai vorbim de opinia clarã, intransigentã a celorlalþi membri marcanþi ai administraþiei.