Corneliu Ciontu

Mulþumesc domnului deputat.

Vã rog sã-mi permiteþi sã prezint ºi eu scurta mea declaraþie politicã.

Între timp, sper sã vinã ºi ceilalþi colegi care mai erau înscriºi, întrucât mai au timp pânã la 9,20.

Doamnelor ºi domnilor deputaþi,

Mã aflu aici pentru a clarifica o poziþie ºi, pe aceastã cale, pentru a da o replicã necesarã unui jurnalist care, într-un mod nu foarte elegant, a acuzat Partidul România Mare de ambiguitate faþã de revenirea fostului rege Mihai în România.

Aº dori, de la bun început, sã înlãtur ideea conform cãreia poziþia partidului nostru a fost, în aceastã privinþã, incoerentã ºi, cu atât mai puþin, neconstructivã.

Partid de vocaþie republicanã ºi egalitarã, aºadar, partid prin excelenþã modern, Partidul România Mare respinge doctrinar orice privilegiu care are altã origine decât cea valoricã. ªi, orice s-ar spune, prezenþa intermitentã a regelui Mihai în fruntea României s-a datorat unei anacronice ºi vetuste legi a sângelui. Iatã un prim motiv pentru care poziþia P.R.M. nu putea fi una incoerentã.

În al doilea rând, s-a contestat, pe bunã dreptate, calitatea efectivã a fostului rege de conducãtor al României.

Singurul lucru pe care Mihai I l-a condus, lãsându-se, de altfel, manipulat, a fost o conspiraþie Ð conspiraþia de la 23 August. Chiar dacã necesitatea istoricã a acestui act poate fi discutatã, nu este mai puþin adevãrat cã el rãmâne unul dintre momentele istoriei noastre de care ar trebui sã ne ruºinãm. Iatã un al doilea motiv pentru care poziþia noastrã nu poate fi suspectatã de ambiguitate. Pentru cã, domnilor colegi, un conducãtor nu poate fi conducãtor doar pe hârtie. El trebuie sã se arate demn de acest titlu ºi în fapt. ªi este o nedreptate istoricã pe care o înfãptuim, oferindu-i onoruri regelui Mihai, în timp ce Mareºalului Antonescu, victima acestuia, i-a fost oferit un pluton de execuþie.

Nu putem fi acuzaþi de ambiguitate ºi pentru cã noi înþelegem România de astãzi ca avându-ºi momentul întemeietor în jertfa din decembrie 1989. Atunci ne-am gãsit adevãratul drum. ªi dacã am nega acest lucru, am nega renaºterea dureroasã a României, acceptând, precum alþii, o reconciliere neautenticã dictatã de obscure motive politicianiste.

Totuºi, nu trebuie sã fim înþeleºi greºit. Nu respingem ideea unei reconcilieri istorice atât timp cât aceasta îºi pãstreazã caracterul simbolic ºi efectiv istoric.

În condiþiile în care România trece printr-o crizã profundã, în condiþiile în care mii de familii nu-ºi permit o casã dintre cele mai modeste, considerãm excesiv, nedrept ºi parcã sfidãtor gestul Guvernului de a ceda fostului rege nu unul, ci douã palate. Deºi valoarea acestora nu este poate exorbitantã, deºi întreþinerea unui personal la dispoziþia fostului rege nu este foarte, foarte costisitoare, acestea rãmân totuºi un efort bugetar substanþial. Asta, în timp ce acelaºi buget nu gãseºte resurse pentru despãgubirea unor oameni înºelaþi prin chiar implicarea instituþiilor statului.