Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·12 octombrie 2005
procedural · respins
Eckstein Kovács Péter
Discurs
## Mul˛umesc.
Interven˛ia mea este, Ón principal, procedural„. Prin eliminarea unui text agreat, ini˛ial, de comisie, s-a ajuns la un moment mai dificil, ne-am retras membrii comisiei
plus liderii grupurilor ∫i am convenit asupra textului care v-a fost prezentat de domnul Berceanu.
G„sesc absolut regulamentar, de altfel, ca la acest text, fiind un text nou, la care nu au avut posibilitatea colegii senatori s„ formuleze amendamente, s„ poat„ formula amendamente.
Deci, practic, amendamentul propus de domnul senator Ungheanu ∫i de mai mul˛i senatori este un amendament care, Ón opinia mea, trebuie, desigur, supus votului.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.