Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·23 septembrie 2004
other · retras
Doru Ioan T„r„cil„
Aprobarea componen˛ei birourilor comisiilor permanente.
Discurs
Mul˛umesc.
Invit reprezentanta ministerului s„ prezinte punctul de vedere Ón leg„tur„ cu acest raport suplimentar ∫i, de asemenea, s„ fac„ precizarea Ón plenul Senatului dac„ este de acord cu toate amendamentele Ónscrise Ón raport. V„ rog, doamna ministru.
## **Doamna Rodica Constantinovici —** _secretar de stat Ón Ministerul Justi˛iei_ **:**
## Mul˛umesc, domnule pre∫edinte.
Œnainte de orice, a∫ dori s„ transmit, doamnelor ∫i domnilor senatori, regretul domnului ministru al justi˛iei, Cristian Diaconescu, de a nu putea participa la dezbaterea de ast„zi cu privire la proiectul noului Cod civil. Domnia sa se afl„ Óntr-o vizit„ de lucru Ón China, care a fost planificat„ cu ceva vreme Ón urm„.
A∫ dori s„ adresez mul˛umiri pentru efortul extraordinar al membrilor Comisiei juridice, de numiri, disciplin„, imunit„˛i ∫i valid„ri, inclusiv staff-ul, care a amendat textul Ón mod substan˛ial, sunt 131 de amendamente cu care suntem de acord ∫i care contribuie, Ón mod semnificativ, la clarificarea no˛iunilor ∫i precizarea institu˛iilor.
Suntem, a∫adar, de acord cu toate amendamentele.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.