Monitorul Oficial·Partea II·23 februarie 2006
Informare · retrimis
Kibedi Katalin Barbara
Discurs
Mul˛umesc.
La interpelarea dumneavoastr„, stimate domnule deputat, care s-a adresat Ministerului Justi˛iei, referitoare la falimentul unor institu˛ii bancare sau societ„˛i comerciale, de asemenea, Ón r„spunsul pe care-l ve˛i primi ∫i Ón scris, am ar„tat ce anume a Óntreprins Ministerul Justi˛iei pentru a eficientiza activitatea societ„˛ilor comerciale. N-a∫ vrea s„ repet, pentru c„ o parte din ele le-am expus mai Ónainte Ón ceea ce prive∫te proiectele de modificare de legi, dar Ón m„sura Ón care faptele descrise de dumneavoastr„ Óntrunesc elementele constitutive ale infrac˛iunilor care sunt prev„zute ∫i pedepsite de Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganiz„rii judiciare ∫i a falimentului, respectiv cea de bancrut„ simpl„ sau bancrut„ frauduloas„, este aceea∫i rug„minte de a v„ adresa potrivit prevederilor art. 221 ∫i 223 din Codul de procedur„ penal„ organelor de urm„rire penal„ competente.
Œn ceea ce prive∫te sus˛inerea c„ ar fi necesar ca administratorii societ„˛ilor comerciale sau conduc„torii institu˛iilor implicate Ón falimente frauduloase sau privatiz„ri nelegale s„ r„spund„ penal sau material, sunt Ómp„rt„∫ite ∫i de ministrul justi˛iei, Óns„ problema este c„ atribu˛ia tragerii la r„spundere excede competen˛ei legale stabilite Ón sarcina ministrului justi˛iei, mai ales dup„ modific„rile majore ale legilor care guverneaz„ sistemul de justi˛ie.
Œn ceea ce prive∫te procesele aflate Ón curs de solu˛ionare pe rolul instan˛elor judec„tore∫ti, din nou, ministrul justi˛iei a pierdut orice competen˛„ ∫i nu are atribu˛ia verific„rii acestora, Óns„ Consiliul Superior al Magistraturii, ca for suprem de disciplin„ a acestora, poate fi solicitat s„-∫i trimit„ Corpul de inspec˛ie pentru a verifica Ón m„sura Ón care sunt aspecte care vor fi de natur„ s„ trag„ la r„spundere disciplinar„ sau Ón m„sura Ón care este chiar ∫i penal„ s„ sesizeze Ón continuare organele competente.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.