Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·4 octombrie 2005
other · respins
Septimiu Buza∫u
Discurs
Mul˛umesc.
Proiectul de lege r„spunde necesit„˛ii aplic„rii complete a legisla˛iei comunitare Ón domeniul omolog„rii componentelor pentru vehicule rutiere, inclusiv Ón ceea ce prive∫te procedurile administrative.
Prin aceast„ lege se prevede exceptarea de la obliga˛ia certific„rii sau omolog„rii na˛ionale pentru produsele omologate conform directivelor sau regulamentelor Uniunii Europene.
De asemenea, se prevede ∫i modalitatea prin care, de la data ader„rii Rom‚niei la Uniunea European„, Registrul Auto Rom‚n va aplica procedura de omologare comunitar„ pentru produsele fabricate Ón Rom‚nia sau importate care nu de˛in o omologare comunitar„.
Œn cazul produselor pentru care nu exist„ legisla˛ie comunitar„ armonizat„, pentru respectarea principiului liberei circula˛ii a m„rfurilor, s-a prev„zut ca, de la data ader„rii, obligativitatea omolog„rii sau certific„rii na˛ionale s„ se aplice numai acelor produse care fac parte din sisteme ale vehiculelor care sunt reglementate prin directive ale Uniunii Europene sau regulamente echivalente.
Legea pe care o supunem aprob„rii va permite aplicarea integral„, de la data ader„rii, a prevederilor comunitare referitoare la omologarea vehiculelor rutiere. Mul˛umesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.