Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·15 septembrie 2003
procedural · respins
Doru Ioan T„r„cil„
Aprobarea ordinii de zi ∫i programului de lucru
Discurs
Mul˛umim. Alte interven˛ii?
Œn primul r‚nd, s„ avem Ón vedere c„ este vorba de un act normativ care a fost aprobat Ónainte de anul 2000, iar condi˛iile care au fost prev„zute de acel act normativ erau foarte clare. Deci B.C.R. nu avea voie s„ preia asupra sa pierderile generate de acest proces de fuziune care a fost impus prin actul normativ. Œn aceste condi˛ii, pentru toate garan˛iile pe care Bancorex le-a dat, orice Óndreptare Ómpotriva B„ncii Comerciale Rom‚ne, ca urmare a garan˛iilor date de Bancorex, nu trebuie s„ fie suportate de B.C.R., pentru c„, altfel, acel proces de privatizare despre care vorbea domnul senator Ónainte nu s-ar mai putea realiza niciodat„, pentru c„ exist„ anumite riscuri poten˛iale.
Exist„ la aceast„ dat„ Ónc„ 8 litigii, dar Ón func˛ie de garan˛iile date de Bancorex pot s„ apar„ ∫i alte litigii.
Deci problema este de a pune Ón aplicare un act normativ pe care Guvernul anterior, dinainte de 2000, l-a aprobat, un proces de fuziune prin act normativ. Œn ce m„sur„ s-a pronun˛at sau nu Curtea de Conturi, dumneavoastr„ ∫ti˛i, Curtea de Conturi are obliga˛ii s„ se pronun˛e postprivatizare.
Deocamdat„, acest act normativ are Ón vedere crearea condi˛iilor de privatizare a B„ncii Comerciale Rom‚ne, ∫i generarea de riscuri care ar fi puse Ón sarcina acestei b„nci ar putea s„ opreasc„ orice ini˛iativ„ a oric„rui investitor care ar veni cu ini˛iativ„ pentru privatizare, de a investi Ón Banca Comercial„ Rom‚n„.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.