Ion Neagu

Mult mai liniºtit, aºa este! Domnule preºedinte, Stimaþi deputaþi,

Discuþia este foarte interesantã. Punctez numai douã chestiuni esenþiale. Martorul e persoanã chematã sã declare aspecte de care a luat cunoºtinþã, sã nu intru în date tehnice, în procesul penal, aceastã lege îl extrage de acolo, cum spunea domnul Bolcaº, îl plaseazã în societate, deci nu mai e în proces, a declarat, a spus ce a ºtiut ºi, acum, în societate, omul trebuie protejat.

De ce nu trebuie sã subordonãm acest mecanism Ministerului Justiþiei? Pentru cã îmi îngãduiþi sã vã spicuiesc, din economia legii, douãÐtrei lucruri. Iatã, între altele, pentru cã nu intru în detalii: urmeazã schimbarea domiciliului, schimbarea identitãþii, schimbarea înfãþiºãrii, schimbarea numelui.

Vã rog sã vã uitaþi în Legea nr. 40 din decembrie 1990 a Ministerului de Interne ºi în legile care au urmat, sã observaþi cã asemenea activitãþi sunt specifice Ministerului de Interne, cu toate compartimentele pe care acesta le are organizate. ªi, atunci, de ce sã fac un transfer de competenþã Ministerului Justiþiei ºi organelor subordonate, când asemenea activitãþi din legea aceasta sunt prevãzute, astãzi, pentru Ministerul de Interne ºi o parte dintre acestea Inspectoratului General de Poliþie.

ªi închei cu un aspect: protecþia martorilor în concepþia acestei legi, stimaþi colegi, implicã numeroase activitãþi cu caracter operativ. Ar fi culmea sã punem în sarcina Ministerului Justiþiei ºi PNA-ului ºi activitãþi cu caracter operativ, deºi le ºtiþi toþi, în mare parte.

Iatã câteva consideraþii pentru care raportãm legea la conþinutul ei ºi acest oficiu rãmâne sã fie în cadrul Ministerului de Interne ºi cu aportul substanþial al Inspectoratului General de Poliþie.

Vã mulþumesc.