Ion Rotaru

Mulțumesc, domnule președinte.

Am solicitat să vin la microfonul central nu pentru vizibilitate, ci în speranța de a mă face auzit și a mă face înțeles în mesajul pe care vreau să-l transmit în numele agricultorilor din România și, în mod deosebit, al celor din județul Brăila, pe care-l reprezint.

Eu cred că această ordonanță de urgență a Guvernului României reprezintă, de fapt, decesul sistemului de irigații din România și a tot ce înseamnă lucrări de îmbunătățiri funciare.

Este de neacceptat și de neconceput cum poate un guvern, care se consideră responsabil, să emită un asemenea act normativ, în condițiile în care se clamează peste tot că agricultura reprezintă o ramură importantă, că agricultura are un aport deosebit la produsul intern brut, că agricultura a rezolvat în mare măsură ceea ce înseamnă creșterea mică sau mai puțin mică, cum va fi în acest an, economică și așa mai departe.

Recent, într-un interviu dat de domnul ministru Tabără, acesta afirma: „Nu am reușit să așezăm sectorul pe un făgaș – sectorul de irigații, evident – de normalitate, iar în 2010 nu am găsit niciun demers către Uniunea Europeană pentru susținerea acestui domeniu.”

Este un adevăr care se confirmă și în 2011. Într-adevăr, nu s-a găsit niciun demers, iar, în înțelepciunea sa, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a găsit cel mai bun demers, demersul pe care îl analizăm și îl discutăm astăzi, și anume de a-și lua complet mâna de pe sistemul de irigații și de pe tot ce înseamnă acest complex de lucrări de îmbunătățiri funciare și de a le lăsa pe spatele agricultorilor.

Când face acest lucru? Într-un an în care, de pildă, de peste 100 de zile nu a mai plouat, decât cu o mică excepție, o cantitate destul de mică și neuniformă, într-un an în care, iată, recolta de rapiță este compromisă, pentru că nu a răsărit aproape nicăieri, într-un an în care nu se poate ara din cauza condițiilor climatice, efectiv, plugul sare din pământ, într-un an în care, de pildă, grecii și israelienii irigă printre stânci cu picătura, iar noi suntem înconjurați de ape și, în loc să elaborăm o strategie prin care să regândim cumva sistemul de irigat – îl mai reabilităm pe acesta, îl mai folosim, avem surse alternative, facem sisteme locale, avem alte variante – venim cu o soluție care, așa cum spuneam, va înmormânta, efectiv, sistemul de irigat.

Nu este de acceptat o asemenea situație și aș vrea să subliniez faptul că, deși avem amenajate pentru irigat circa 3 milioane, 3 milioane și ceva de hectare, se mai irigau în ultima perioadă câteva zeci de mii sau sute de mii, după acest act normativ nu se va mai iriga nimic. De ce? Și așa tariful pentru irigat era destul de mare, ajungea între 6-8-10-12 până la 15 milioane de lei pe hectar, în funcție de treapta de udare în condițiile actuale.

Dacă mai introducem o taxă suplimentară la acest tarif, imaginați-vă că nimeni nu-și va mai permite să facă acest lucru, pentru că, în condițiile în care este un an secetos, trebuie să dai două sau trei udări, care te vor duce, în medie, la 25-30 de milioane de lei – spun o medie, pentru că costurile pot fi mai mari. Haideți să adăugăm aici celelalte costuri pentru înființarea producției și toate celelalte și o să ajungem la concluzia că nimeni nu-și va mai putea permite să irige în România.