Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·7 aprilie 2008
Declarații politice · adoptat
Șerban Nicolae
Discurs
Mulțumesc.
Am o întrebare pentru inițiatori și pentru reprezentanții Guvernului.
În urmă cu ceva vreme, cu aproximativ un an, un lider de partid spunea, legat de Legea referendumului, că, dacă va fi declarată constituțională, Domnia Sa își aruncă diploma de jurist și se declară agronom. Aș fi avut o întrebare pentru colegii noștri care au practicat această nobilă meserie: dacă nu găsesc că este nepotrivită o astfel de formulă și dacă nu era normal să protesteze față de o astfel de formulă. Mai mult decât atât, acum, inițiatorii – că pentru Domniile Lor am luat cuvântul – vin cu o propunere care leagă, într-un fel, pregătirile de specialitate între juriști și agronomi.
Poate, până când vom decide prin vot, vom avea și un răspuns, dar eu, unul, recunosc, ca unul care m-am îmbogățit cu o diplomă de jurist, că am considerat nepotrivit ca atunci când nu îți mai recunoști propria diplomă de jurist să te declari agronom, ca și cum asta ar fi un fel de treaptă inferioară.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.