Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·28 iunie 2011
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Nicolae Robu
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
## Stimați colegi,
Presupun că ați remarcat că, la un moment dat, m-am deplasat la domnul președinte Hărdău să purtăm o discuție. Am remarcat ceea ce spunea și domnul senator Radu Berceanu, că, fiind prezent în text, cuvântul „anual” – la propunerea pentru alin. (2[1] ) – ar înseamnă că, în decursul a cinci ani cumulați, ar putea fi, maximal vorbind, 10% din cadrele didactice cu vârsta de peste 65 de ani în prelungire de activitate. Eu, personal, nu aș fi de acord cu așa ceva. Spiritul discuțiilor a fost ca 2% să fie la un moment dat în prelungire de activitate. 6% înseamnă cu totul și cu totul altceva.
Prin urmare, este o eroare materială aici, la alin. (2[1] ), unde se spune: „Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), senatul universitar poate aproba anual continuarea activității...”. Trebuie scos cuvântul „anual”. Spiritul discuțiilor noastre în comisie acesta a fost, și nu anual 2%. Nici nu sunt așa de mulți care s-ar pensiona, dacă rămâne cu „anual”.
În ceea ce privește exercitarea funcțiilor de conducere, există prevederi în Legea nr. 1/2011 care spun că la
împlinirea vârstei de 65 de ani nu mai pot fi exercitate funcții de conducere.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.