Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·4 decembrie 2007
other · respins
Mihai Țâbuleac
Discurs
## Mulțumesc.
Așa cum s-a menționat în raport, avizul Comisiei economice, industrii și servicii a fost negativ.
Din dezbaterile care au avut loc la comisie, dezbateri care au dus la această decizie, a rezultat că maniera în care s-a procedat la introducerea unor reglementări speciale privind răspunderea contravențională, derogatorii de la prevederile de drept comun, nu este cea mai potrivită.
În ceea ce mă privește, am înțeles că este de datoria mea să atenționez că însuși sistemul pensiilor private, dar și obligatorii, este o derogare de la principiile economice. În acest context, prevederea pe care Executivul și-a asumat-o nu m-a mirat, chiar dacă creează un alt cadru de aplicare a contravențiilor, diferit de cel consacrat în legislația românească. Folosesc acest prilej pentru a reitera că nu este corect ca tu, stat, să obligi cetățeanul la plata unei contribuții, dar să pasezi răspunderea de a încheia contractul către un terț din domeniul privat. Nu este corect ca, drept urmare a contractului încheiat într-o atare manieră, agentul economic privat să câștige sigur în primii 30 de ani, iar asigurații să nu aibă niciun fel de siguranță că vor avea vreun beneficiu după 30 de ani.
Îmi mențin punctul de vedere pe care l-am avut de la început și declar că nu sunt de acord cu proiectul de lege aflat în dezbatere.
Vă mulțumesc pentru atenție.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.