Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·25 noiembrie 2014
procedural
Florian Dorel Bodog
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru 17–18; 40
Discurs
Mulțumesc. Bună dimineața! Domnule președinte de ședință, Doamnelor și domnilor colegi,
Declarația mea politică de astăzi se intitulează „Strategia Națională de Sănătate, o inițiativă pentru sănătatea și prosperitatea românilor”.
Stimați colegi,
În declarația mea politică de astăzi doresc să salut aprobarea de către Guvernul României a Strategiei Naționale de Sănătate 2014–2020. Și am dorit să fac acest lucru pentru că suntem în fața unui document extrem de important pentru îmbunătățirea stării de sănătate a românilor. Ea stabilește direcțiile politicilor publice din domeniul sanitar și pașii care trebuie urmați în următorii șase ani de zile.
Împreună cu planul de acțiuni pentru implementare, această strategie va determina maniera în care sistemul național răspunde la principalele probleme de sănătate publică, modul în care va fi asigurat accesul la serviciile de sănătate, precum și politica de resurse umane, investiții și infrastructură pentru acest domeniu. Importanța acestei strategii este legată și de valorificarea oportunităților financiare prin accesarea de fonduri structurale în cadrul noului exercițiu financiar la nivelul Uniunii Europene.
Strategia Națională de Sănătate 2014–2020, intitulată „Sănătate pentru prosperitate”, este dovada angajamentului Guvernului României de a asigura și promova sănătatea ca determinant-cheie al unei dezvoltări sociale incluzive din punct de vedere social, teritorial și economic, ca motor de progres și prosperitate a națiunii, și nu ca o povară.
Așa cum au declarat și promotorii acestei strategii, documentul este menit să furnizeze cadrul general de intervenție pentru amendarea slăbiciunilor sistemului identificate în sectorul de sănătate: să reducă inegalitățile importante existente în sănătate, să optimizeze utilizarea resurselor în servicii de sănătate în condiții de cost-eficacitate crescută, utilizând medicina bazată pe dovezi, și, nu în ultimul rând, să îmbunătățească capacitatea administrativă și calitatea managementului la toate nivelurile.
Printre schimbările preconizate în sistemul sanitar după implementarea strategiei, aș aminti două lucruri cu impact major:
– dezvoltarea de servicii de sănătate minimale și de bază, accesibile tuturor, de calitate și cost-eficace, cu accent pe prevenție;
– o mai bună integrare a asistenței medicale, prin consolidarea serviciilor clinice ambulatorii pentru creșterea ponderii afecțiunilor rezolvate în ambulatoriul de specialitate și reducerea numărului de cazuri de spitalizare continuă.
Stimați colegi parlamentari,
Ne aflăm în fața unei inițiative ample și ambiționase, a cărei reușită depinde în mod esențial de colaborarea și coordonarea tuturor factorilor implicați. Printre acești factori implicați ne numărăm și noi, reprezentanții aleși ai românilor, astfel că vă invit pe toți să dăm dovadă de responsabilitate și maturitate și să susținem cu toții, indiferent de opțiunile noastre politice, această strategie și implementarea ei în condiții optime pentru maximizarea rezultatelor.