Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·7 mai 2018
other · adoptat tacit
Șerban Nicolae
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor colegi,
Mă alătur observației privind faptul că inițiatorul, care este deputat din partea minorității macedonene în Parlamentul României, nu a putut să fie prezentă, că e vorba de o doamnă, pentru a da explicațiile necesare.
În legătură cu observația că ar trebui să dea asemenea explicații reprezentantul Guvernului, ea este una nepotrivită, întrucât nu este o inițiativă a Guvernului.
Totuși, aș atrage atenția domnului secretar de stat că noi nu așteptăm aici punctele de vedere ale ministerelor și cu atât mai puțin sugestii să ne ocupăm noi de punctul de vedere al Guvernului.
Aș vrea să transmiteți, doamnelor și domnilor miniștri, că punctul de vedere este al Guvernului și se prezintă în numele Guvernului. Profit de faptul că e și doamna secretar de stat de la Ministerul pentru Relația cu Parlamentul ca să vă spun că suntem totuși în Senatul României și că relația nu este nici cu ministerul și nici cu titlu de recomandări din partea diverselor ministere.
Acum, în legătură însă cu propunerea. Aș vrea să fac o precizare: nu-mi dau seama de unde a venit confuzia cu macedonenii. Acea populație etnică, identificată ca având origine comună cu poporul român, este cea de macedoromâni, alături de aromâni și meglenoromâni, nu se confundă cu macedonenii, populație de origine slavă, cu identitate proprie.
De aceea nu e vorba de acea, să spunem, ramură a românilor identificată etnonimic cu sintagma de macedoromâni. Din punctul ăsta de vedere, nu este niciun fel de eroare. Aș atrage însă atenția, doar pentru informarea doamnei deputat care a avut inițiativa legislativă, că ziua de 8 decembrie este, pentru cei care respectăm Constituția României, Ziua Constituției României, fiind vorba de ziua în care poporul român, prin referendum organizat în anul 1991, a validat noua Constituie democratică, postdecembristă a României. Și mă gândesc că, indiferent de simbolistica invocată, suprapunerea a două sărbători de importanță deosebită, dar atât de diferite, ar putea să pună una dintre ele în umbra celeilalte. Altminteri, cele arătate de colegul meu Titus Corlățean rămân valabile pentru întreg Grupul PSD. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.