Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·28 iunie 2010
Dezbatere proiect de lege · retrimis
Elena Mitrea
Discurs
## Mulțumesc.
Cea de-a doua întrebare este adresată domnului ministru Daniel Funeriu, iar obiectul întrebării se referă la: Decontarea datoriilor privind construcția și reabilitarea școlilor din județul Bacău.
## Stimate domnule ministru,
Am convingerea că aveți cunoștință despre situația privind lucrările de construcție și reabilitare a școlilor la nivel național. La nivel local apar alte probleme, pe lângă cele existente, și anume cele create prin neachitarea facturilor restante către agenții economici care au efectuat lucrări de reconstrucție, construcție și reabilitare a școlilor.
Prin sistarea lucrărilor, apar o serie de probleme precum: deteriorarea lucrărilor deja efectuate, pericolele de accidentare a copiilor, care continuă să învețe în aceleași locații, școli-șantier, cât și disconfortul pentru copiii și cadrele didactice care își desfășoară procesul de învățământ în spații închiriate, inadecvate. Aici vă exemplific cazul Școlii din Glăvănești, Bacău, care a închiriat o locuință particulară, unde elevii învață în schimburi, în condiții inadecvate.
Există cazuri în care copiii sunt transportați în locații aflate la distanțe mari, este și cazul copiilor din comuna Dămienești, aceștia sunt transportați cu un autoturism ARO, în lipsa unui mijloc de transport adecvat cum ar fi microbuzele școlare existente în alte localități.
Vă rog, de asemenea, să faceți o analiză a situației Grupului Școlar „Alexandru Vlahuță” – Podu Turcului, Bacău, unde, deși s-a făcut solicitarea pentru alocare de fonduri necesare continuării lucrărilor de construcție și reabilitare, lucrările au fost sistate.
Precizez că acest campus asigură școlarizarea unui număr însemnat de elevi, care aparțin unei zone defavorizate, numită simbolic „Valea Plângerii”. Cred că aceasta spune tot! Nu avem dreptul de a lua copiilor speranța de a învăța o meserie.
Nu pot să nu amintesc nemulțumirea agenților economici, cărora nu li s-au decontat facturile pentru lucrările executate, precum și pericolul primăriilor de a intra în insolvență, pentru că nu au surse financiare care să acopere datoriile.
Pentru cele expuse, vă rog să răspundeți dacă ministerul dumneavoastră a efectuat o analiză privind situația și stadiul lucrărilor de construcție și reabilitare a școlilor din Bacău.
Care este cauza neachitării facturilor și termenul în care vor fi dispuse la plată facturile neachitate pentru lucrările la Grupul Școlar „Alexandru Vlahuță” – Podu Turcului, Bacău?
Ce măsuri veți lua pentru ca elevii localităților amintite să beneficieze de un act educațional care să se desfășoare în condiții optime?
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.