Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·22 octombrie 2013
Dezbatere proiect de lege · retrimis
Irina Alexe
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte.
Până la emiterea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2013, lucrătorii specializați din cadrul Direcției Generale Anticorupție aveau competența să efectueze, în condițiile prevăzute de lege, activități de prevenire și descoperire, precum și actele de cercetare penală dispuse de procurorul competent privind infracțiunile prevăzute de Legea nr. 78/2000, săvârșite de personalul Ministerului Afacerilor Interne.
Prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2013 s-a acordat competență materială generală lucrătorilor specializați ai Direcției Generale Anticorupție din cadrul Ministerului Afacerilor Interne pentru a efectua, în condițiile prevăzute de lege, activități de prevenire și descoperire, precum și actele de cercetare penală dispuse de procurorul competent privind infracțiunile de corupție prevăzute de Legea nr. 78/2000, cu modificările și completările ulterioare.
În considerarea acestor precizări, vă rugăm să fiți de acord cu adoptarea proiectului în forma prezentată și vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.