Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·10 iunie 2015
procedural · respins
Ioan Chelaru
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru 17
Discurs
Mulțumesc Declar dezbaterile generale închise. Vot, luni, ora 17.00. Și ultimul proiect pentru astăzi, stimați colegi, punctul 26, Propunerea legislativă pentru modificarea art. 16 din Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum și unele drepturi ale invalizilor și văduvelor de război, republicată, cu modificările și completările ulterioare, republicată.
Inițiatorii nu susțin, nu sunt prezenți la susținere.
Din partea Guvernului României este prezent domnul secretar de stat Valeriu Nicuț.
Vă rog, pe scurt, domnule ministru. Microfonul 9.
## **Domnul Valeriu Nicuț** _– secretar de stat în Ministerul Apărării Naționale_ **:**
Mulțumesc, domnule președinte de ședință. Foarte scurt.
Obiectul de reglementare l-ați anunțat dumneavoastră.
În prezent, veteranii de război sau văduvele de război care locuiesc în mediul rural au dreptul, în cursul unui an calendaristic, la 12 călătorii interne, dus-întors, gratuite, pe mijloace de transport auto, dacă nu există posibilitatea să călătorească pe calea ferată.
Această formulare poate conduce la interpretări subiective, astfel încât veteranii sunt puși în situația de a nu se putea folosi de aceste drepturi care le sunt acordate.
Deci dorim introducerea posibilității pentru veteranii de război și văduvele de război care locuiesc în mediul rural să utilizeze cele 12 călătorii la care au dreptul pe an pe orice mijloc de transport, la alegere.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.