Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·29 noiembrie 2011
Declarații politice · adoptat tacit
Dumitru Oprea
Discurs
## **Domnul Dumitru Oprea:**
N-am să intru în fond, dar sunt indignat, ca senator al României, că, astăzi, domnule președinte al Senatului, ați citit, cu multă răbdare, 59 de inițiative legislative adoptate tacit, semn al nemuncii noastre din Parlament. Sunt cele opt săptămâni când fostul președinte desemnat, împreună cu grupul de susținători, au bruiat Senatul României. Astăzi,
se pare că s-au obișnuit cu un astfel de comportament, pentru că, de fapt, oamenii își dau cu părerea ca la televiziuni, uneori. Îmi cer scuze față de televiziuni, care sunt instituții serioase, dar nu poți să te pronunți fără să știi absolut toate componentele de tehnică legislativă și procedurală.
I-aș întreba pe colegii mei, de exemplu. Mai înainte, n-au fost obiecțiuni. Iau la întâmplare, este vorba de punctul 9 din ordinea de zi, dezbătut anterior, referitor la un acord privind spațiul aerian comun între Uniunea Europeană și Georgia, și apoi următorul punct, punctul 10, referitor la funcționarea Institutului Cultural Român de la Madrid, acord semnat la 19 octombrie 2010.
Adică, de atunci, noi n-am mai avut acces în spațiul aerian comun sau cu georgienii? Sau Institutul Cultural Român nu a mai funcționat?
Ele sunt cu scop previzionar, să continue, nicidecum să blocheze. Jeffrey Franks venea în România, așa, pentru că dorea dumnealui, nu pentru că exista acordul, acord pe care colegii de la PSD l-au semnat, iar câțiva antevorbitori au punctat, inclusiv domnul senator Radu Rușanu. Acordul acesta există. De ce noi, acum, transformăm...
Am avut declarații politice de la ora 9.00 până la ora 9.40 și sala a fost goală. Îi rog pe colegii noștri, în comisii, la declarații politice, să facă astfel de probe de forță politică, fiindcă își fac serviciul de senator, dar nu să blocheze procesul de tehnică legislativă în Senatul României.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.