Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·24 august 2010
other · respins
Adrian Țuțuianu
Discurs
## **Domnul Adrian Țuțuianu:**
Mulțumesc, domnule președinte. Domnule prim-ministru, Domnule ministru al finanțelor,
Mai întâi, aș pune o problemă despre legalitatea adoptării acestei ordonanțe prin raportare la dispozițiile art. 4 din Codul fiscal, care spune foarte clar și pe înțelesul tuturor: „Prezentul cod se modifică și se completează numai prin lege, promovată, de regulă, cu șase luni înainte de data intrării în vigoare a acesteia. Orice modificare sau completare la prezentul cod intră în vigoare cu începere din prima zi a anului următor celui în care a fost adoptată prin lege.”
Este o primă hibă de substanță a acestei ordonanțe de urgență a Guvernului.
În al doilea rând, Guvernul a continuat să încalce legea atunci când a adoptat normele metodologice, pentru că, potrivit chiar propriului text, în 30 de zile trebuiau adoptate norme metodologice. Potrivit Legii nr. 24/2000, în 30 de zile se adoptă norme metodologice de punere în aplicare a legii. Iată însă că aici modificările la Codul fiscal intră în vigoare la 1 iulie, la 2 august discută Guvernul normele metodologice, la 4 august se publică în „Monitorul Oficial” și, potrivit Constituției, la trei zile intră în vigoare. Această succesiune a actelor normative de aplicare pune o problemă, care va genera în practică numeroase litigii în care va fi parte statul, prin direcțiile generale ale finanțelor publice sau Agenția Națională de Administrare Fiscală.
Acum, legat de multele lucruri pe care domnul premier le-a spus astăzi aici, eu aș vrea să spun de ce nu avem bani, domnule prim-ministru, și am să vă dau trei motive.
Primul motiv este acela că nu ați știut să adoptați niciun fel de măsuri anticriză. Nu sunt un specialist, dar pot să văd efectele unora dintre măsurile pe care le-ați luat. Ați făcut un întreg tărăboi pe Programul „Prima casă”. Ce ne arată rezultatele anului 2009 legat de „Prima casă”? Că s-au vândut 20.000 de locuințe cu garanția statului, din care 19.500 de locuințe vechi. Doar 500 de locuințe noi, potrivit datelor care ne-au fost furnizate în plenul Senatului, au făcut obiectul vânzării prin Programul „Prima casă”. Ca atare, sub aspectul efectului economic, programul este un eșec. Dacă mergem la „Prima casă” ediția a doua, eșecul este și mai evident, nu insist aici.
Iată de ce nu avem bani. Pentru că nu știți, se pare, și nu vreți să-i ascultați nici pe alții care spun ce ar trebui făcut în România.
În al doilea rând, evaziunea fiscală, domnule primministru. 40 de miliarde de euro – spun statisticile. Ce a făcut Guvernul în această direcție? Și nu vorbim de evaziunea pe care o căutăm prin piețe, când îi alergăm pe niște amărâți care vând zece pachete de țigări fără timbru. Aceea e mica evaziune fiscală. Ce am făcut cu marea evaziune fiscală, evaziunea făcută cu trenul, cu vagonul, cu vaporul?
Și poate vă uitați un pic la bulgari, care sunt vecinii noștri și care, prin măsuri de combatere a evaziunii fiscale, aduc la bugetul statului circa 300 de milioane de euro în fiecare lună. Dacă înmulțim cu 12 luni și dacă ați fi combătut 10% din evaziunea fiscală, cu siguranță, nu aveam nevoie să tăiem astăzi nici salariile bugetarilor și nici să propuneți impozitarea pensiilor.