Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·20 iunie 2022
other · respins
Florin-Vasile Cîțu
Aprobarea unor modificări în componența nominală a comisiilor permanente ale Senatului
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
## Mulțumesc.
Dacă mai sunt alte intervenții? Nu mai sunt.
Declar încheiate dezbaterile.
Inițiativa legislativă rămâne la vot final.
La punctul 8 am primit raportul, deci îl punem, Proiectul de lege pentru ratificarea Protocolului, semnat de partea română la București la 5 martie 2020, la Acordul dintre Guvernul României, Guvernul Republicii Slovace, Cabinetul de Miniștri al Ucrainei și Guvernul Republicii Ungare privind înființarea Batalionului multinațional de geniu, semnat la Budapesta la 18 ianuarie 2002 (L345/2022).
Declar deschise dezbaterile generale.
Dau cuvântul reprezentantului Guvernului, dacă avem. Microfonul 10, da?
## **Domnul Eduard Bachide –** _secretar de stat în Ministerul Apărării Naționale_ **:**
## Domnule președinte,
## Doamnelor și domnilor senatori*,
Actul normativ vizează ratificarea Protocolului la Acordul dintre Guvernul României, Guvernul Republicii Slovace, Cabinetul de Miniștri al Ucrainei și Guvernul Republicii Ungare privind înființarea Batalionului multinațional de geniu, demers prin care părțile semnatare au modificat acordul semnat inițial în sensul extinderii zonei de responsabilitate a Batalionului multinațional de geniu și asupra bazinului fluviului Dunărea, pe lângă cel deja reglementat, bazinul râului Tisa.*