Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·20 septembrie 2016
other · adoptat
Augustin Constantin Mitu
Discurs
## Mulțumesc.
Dacă nu mai sunt intervenții, declar încheiate dezbaterile generale.
Votul va fi astăzi, la ora 12.00.
Punctul 9 de pe ordinea de zi, Propunerea legislativă pentru reglementarea și organizarea votului electronic.
Declar deschise dezbaterile generale.
Dau cuvântul reprezentantului Guvernului pentru a ne prezenta punctul de vedere, domnul Marian Muhuleț, vicepreședintele Autorității Electorale Permanente. Vă rog, microfonul 8.
**Domnul Marian Muhuleț** _– vicepreședinte al Autorității Electorale Permanente_ **:**
## Mulțumesc.
## Bună ziua!
Propunerea legislativă pentru reglementarea și organizarea votului electronic a fost analizată de către reprezentanții Autorității Electorale Permanente. Ea, în esență, reglementează o metodă alternativă de exercitare a dreptului de vot.
Autoritatea Electorală Permanentă a subliniat, în dese rânduri, necesitatea analizării metodelor de exercitare a dreptului de vot și identificarea unor soluții care să răspundă nevoilor societății românești, lucru pe care l-am specificat mai apăsat în concluziile Raportului privind alegerile pentru Președintele României din anul 2014.
Ca urmare, în momentul de față avem în vigoare o lege care reglementează o metodă alternativă de vot, respectiv Legea nr. 288/2015 privind votul prin corespondență.
Referitor la conținutul textului de lege propus, în considerarea aspectelor menționate în el, considerăm că acesta a conturat doar un cadru general al modului de organizare și desfășurare a votului prin internet, omițând sau reglementând insuficient de clar și de detaliat unele elemente esențiale pentru implementarea metodei alternative de vot propuse.
De aceea, noi apreciem că reglementarea propusă trebuie să fie de resortul unei decizii a forului legislativ, dacă se apreciază în acest sens. Însă, dacă se apreciază în sens favorabil, este necesară completarea textului de lege propus, conform observațiilor AEP, înaintate în acest sens.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.