Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·26 februarie 2013
Declarații politice · respins
Valentin Olimpiu Șoneriu
secretar de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte.
Ordonanța Guvernului nr. 7 din 2009 a instituit un sistem temporar de sprijinire a derulării afacerilor în domeniul comerțului cu semințe de consum prin care au fost prevăzute resurse bugetare din bugetul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale în scopul administrării și garantării certificatelor de depozit, administratorul schemelor fiind Fondul de Garantare.
Conform ordonanței, sistemul temporar de susținere a programului se aplică până la data de 31 decembrie 2012, certificatele de depozit fiind valabile până la data restituirii mărfii de către depozitari, dar nu mai mult de 12 luni de la data emiterii.
În prezent, peste 406 certificate de depozit se află în circuitul bancar, fiind utilizate ca garanții pentru credite în sectorul agricol. Termenele de valabilitate ale acestor certificate, pentru care sunt angajate credite bancare, în condițiile legii, se extind în cursul anului 2013, depășind data de 31 decembrie 2012, până la care se aplica schema de garantare.
În aceste condiții, există riscul ca, în anul 2013, certificatele de depozit care mai sunt emise legal și care se află depuse la diverse instituții de credit ca garanții pentru credite acordate să nu mai fie acoperite de schema de garantare.
Consecințele imediate ale acestui fapt constau în solicitarea de către instituțiile de credit de garanții colaterale sau de rambursare anticipată a creditelor acordate.
Pentru a preîntâmpina aceste situații este foarte necesară prelungirea perioadei de aplicare a sistemului temporar de sprijinire a programului.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.