Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·25 februarie 2015
Informare · adoptat tacit
Ludovic Orban
Discurs
Mulțumesc de cuvânt, domnule președinte.
Aș vrea să revin. Acest amendament se referă la consilierii locali și județeni. Toate deciziile Curții Constituționale, atunci când s-au invocat excepții de neconstituționalitate de către consilierii județeni cărora le-a încetat mandatul ca urmare a trecerii de la un partid politic la altul, au fost respinse cu argumentație foarte simplă și foarte clară.
În ceea ce privește consilierii locali și județeni, atunci când trec de la un partid la altul, trebuie să-și piardă mandatul, pentru că, trecând la alt partid, viciază voința exprimată de alegători în momentul alegerilor. Suntem în aceeași situație la consilierii locali și județeni. În urma unei ordonanțe de urgență, fotografia la zi a consiliilor județene și locale nu mai corespunde voinței exprimate de alegători. Acesta este argumentul cel mai puternic care stă la baza solicitării noastre, pentru că avem argumentul clar conferit de Constituție, de alin. (8) al art. 115, care spune foarte clar că: „Prin legea de aprobare se vor reglementa măsurile necesare cu privire la efectele juridice produse pe perioada de aplicare.”
Și închei prin a vă spune un lucru. Nu vă mai referiți la anul 2006 și la Legea de modificare a Statutului aleșilor locali ca la o metodă de traseism politic. Legea respectivă, care a fost sprijinită de actualul premier care a emis această ordonanță, a urmărit exact scopul contrar, și anume să stopeze migrația politică a aleșilor locali.
Ordonanța nr. 55 a venit să modifice exact prevederile prin care noi, ca Parlament, am încercat să stopăm migrația aleșilor locali.
Vă rog, votați pentru acest amendament.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.