Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·17 septembrie 2008
procedural · respins
Frunda György
Aprobarea ordinii de zi principale, a ordinii de zi suplimentare și a programului de lucru
Discurs
## **Domnul Frunda György:**
Vă mulțumesc, doamna președinte de ședință.
Trebuie să constatăm că, într-adevăr, în privința magazinelor duty-free terestre, de la frontierele terestre, există o serie de probleme. Aceste probleme au fost, în mod repetat, ridicate la nivelul Parlamentului, la nivelul Executivului. Și din mass-media știm că au fost o serie de demersuri juridice împotriva unor oameni care, prin diferite fapte de corupție, reușeau să introducă marfă neagră în aceste magazine duty-free. Dar, dacă problema ține de unii oameni, nu înțeleg de ce vrem să distrugem întregul sistem.
Dacă mergi în toată Europa, de la Paris, la oricare din celelalte capitale, la București, la Budapesta, la Varșovia, în oricare dintre cele douăzeci și șapte de capitale ale țărilor membre ale Uniunii Europene, peste tot găsești magazine duty-free. Magazinele duty-free există și la frontierele terestre. De exemplu, între Austria și Elveția, pe partea austriacă, deci în partea Uniunii Europene, există magazine duty-free.
Soluția nu este să închidem magazinele duty-free. Acesta este un element comercial profitabil, profitabil pentru stat, pentru plata impozitelor, profitabil pentru comercianți. Problema este să aducem activitatea duty-free în albia legală, să adoptăm o lege care să clarifice anumite puncte de vedere, cum și cât pot activa aceste duty-free-uri, pentru că, de exemplu, la Otopeni, a fost o dezbatere – de cinci ani sau încă mai este în curs – de ce o anumită firmă a fost închisă și s-a acordat altei firme licența de funcționare a duty-free-ului. Aceasta este o problemă de execuție, este o problemă de aplicare a legii.
Dar, în principiu, să închidem aceste magazine duty-free, eu cred că ar fi o greșeală atât din punctul de vedere al statului, pentru că sunt un izvor la bugetul statului, cât și din punctul de vedere al cetățeanului, al omului de afaceri care înțelege să-și deschidă o asemenea activitate.
Dacă în spitale mor oameni, dacă în pușcării se formează infractori, pentru că învață acolo meseria, nu înseamnă că vom închide spitalele sau vom închide pușcăriile, înseamnă că vom lua măsurile necesare pentru buna funcționare a acestora. _Mutatis mutandis_ nu este logic să închidem magazinele duty-free, ci logic este să adoptăm o legislație clară, inechivocă, care să reglementeze activitatea acestora. Deci noi vom vota împotriva acestei propuneri legislative. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.