Ovidiu Liviu Donțu

Mulțumesc.

Declarația politică se intitulează „La bugetul de stat a plouat cu mii de autodenunțuri ale falangei triste și risipite a președintelui Băsescu”.

Domnule președinte,

- Stimați colegi,

Doamnelor și domnilor,

După cum se știe, de curând s-a încheiat depunerea amendamentelor la Proiectul de lege a bugetului de stat pe anul 2014, lucru care ne-a conștientizat pe toți mai bine de importanța acestui proiect și de asumarea pe care ar trebui să o avem în continuare, nu numai în privința depunerii de amendamente, ci mai ales a continuării urmăririi procesului legislativ în acest sens.

Însă vă mărturisesc sincer că ceea ce nu numai că mă întristează în acest moment, dar devine un fapt extrem de frapant este că la Proiectul legii bugetului de stat se poate observa un fenomen care, dincolo de orice aparență de străduință și zel ce ar putea fi lăsate deoparte, frizează în mod categoric o contradicție pe cât de majoră, pe atât de gravă.

Ca să fiu mai clar, este vorba de cele 286 de amendamente depuse de senatorul PDL Gheorghe Flutur și, în general, de Partidul Democrat Liberal, care a plecat de curând de la guvernare. Trebuie să recunosc, aș putea fi invidios pe această cifră și acest spor extraordinar de care au dat dovadă colegii de la PDL, dacă și numai dacă ele nu ar exprima o ipocrizie fără margini și o lipsă de scrupule, subliniate ambele de incapacitatea vădită de soluționare a unor probleme cu care noi, acum, este mai mult decât evident că ne confruntăm.

Așa cum am mai spus în unele rânduri, este extrem de confortabil să arăți cu degetul, să declari că te arunci în luptă ca un erou, să te declari dezgustat și superior într-o situație pe care tu însuți ai provocat-o cândva și pe care acum o

amendezi de sute de ori, în numele celui în care îți transferi erorile și neputința, transformându-te în protagonistul unui film de mâna a doua în care hoțul se autodenunță.

Mă întreb cine i-a împiedicat până acum mai bine de un an pe colegii de la PDL, când nu se simțeau cu pumnul în gură și nici la pixul vreunuia dintre noi, cei de la PSD, să își asume, și nu numai, să facă ceea ce trebuie pentru țara asta și mai puțin pentru buzunarele și interesele proprii.

Atunci, guvernarea nu putea fi suspectată de prostie, din simplul motiv că a durat opt ani în care prostia a fost convertită, ca să folosesc un termen blând, în demagogie și colaps economic.

Până una-alta, noi încercăm acum, și nu peste opt ani, să facem lucrurile să meargă, chiar dacă cu mai puține amendamente la bugetul de stat, cu mai puține moțiuni, cu mai puțin zel în a boicota diverse inițiative catalogate din start drept avortoni politici, doar din simpla fantezie și cultul personalității unui președinte retras în fundal și proiectat în ceea ce a mai rămas din gloria apusă a PDL.

Și, în final, aș spune, ca să nu plictisesc și să nu pară că am o doză de malițiozitate generată de stresul dezbaterii bugetului, că mie mi se pare că orice luptă pe care ar porni-o cineva care a stat într-o poziție mai mult decât favorabilă timp de foarte mulți ani – acum, când armatele s-au cam risipit și când generalul dă semne de o vădită oboseală și confuzie în strategii, spunând, formal, adio, anunțând, cu vesta pe post de sabie, că drumurile se despart – este o luptă pierdută definitiv.