Leonard Cadăr

Mulțumesc.

Declarația politică se intitulează „Pentru vameșii unguri, Europa se termină la Nădlac”.

Domnule președinte,

Stimat auditoriu,

Vin astăzi în fața dumneavoastră pentru a trage un semnal de alarmă asupra comportamentului vameșilor unguri. Reprezint ca senator județul Neamț, o zonă în care cetățenii, de nevoie, pleacă de multe ori peste graniță în căutarea unui loc de muncă. La cabinetul meu parlamentar m-am întâlnit adesea cu astfel de plângeri, din partea cetățenilor, legate de comportamentul acestor vameși.

Cele mai multe dintre plângeri veneau însă din partea ceangăilor, comunitatea de suflet pe care o reprezint cel mai bine, în numele cărora mă voi și adresa astăzi dumneavoastră, pentru că întâmplările lor merită făcute publice, să le cunoască toată Europa.

Mai exact, la vamă, vameșii unguri nu numai că percheziționează mașinile în amănunțit, cerând să le fie deschis și despachetat fiecare bagaj, mai mare sau mai mic, dar se confiscă de multe ori produsele tradiționale preparate în casă, produse pe care cei controlați le duc, probabil, la rudele la care merg peste hotare. Din nefericire, deseori, astfel de abuzuri au loc în prezența copiilor cu lacrimi în ochi, care sigur vor fi afectați în viitor de acest comportament exagerat pentru un angajat european.

Iată deci ce li se întâmplă ceangăilor când „pleacă” spre Europa. Am pus cuvântul „pleacă” în ghilimele pentru că eu știam că noi, românii, suntem deja în Europa, nu că Europa începe după granița cu Ungaria.

De ce li se confiscă ceangăilor zacusca, șunca, țuica, peștele afumat când trec prin Ungaria, nu știu. Poate că sunt mai bune decât ale vameșilor unguri, care s-au dedulcit la bunătățile noastre. Dar e timpul ca autoritățile române să-i determine să-și mai pună pofta în cui. Și românii sunt cetățeni europeni, și ceangăii, și ungurii. Nu mai vreau să-mi aduc aminte de poveștile încetățenite de mult timp, dar și de acestea trăite personal, când, trecând Carpații în Ardeal, eram întâmpinat de românii ardeleni cu apă proaspătă și șervet, iar, când ceream ungurilor ardeleni o pâine, mi se răspundea „nem tudom”. Și așa descopeream că noțiunea de „frați români” nu era valabilă peste tot. Așa cum descopăr acum cu tristețe că noțiunea de „frați europeni” se fracturează undeva la Nădlac sau la Borș.

În consecință, vine toamna, Moldova a fost și va fi întotdeauna bogată, consider că ar fi mai constructiv, mai elegant și mai european să-i invităm la noi, ospitalieri, pe vameșii unguri, împreună cu toată conducerea lor, să-i punem la masă cu toate roadele pământului, iar la plecare să le facem și un pachet să ducă acasă din bunătățile noastre din pivniță.

Dar, în semn de omenie, prietenie și bun-simț, le cer să fie mai relaxați când ceangăii trec granița către rudele lor în Europa cu o saramură, o legumă coaptă sau suc de struguri, nu să-i trateze ca pe traficanții de droguri. Nu mă aștept din partea lor la apă proaspătă și șervet, dar măcar puțin respect european, pentru că astfel de practici nu-i califică în ochii noștri ca frați europeni.