Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·16 aprilie 2015
procedural · adoptat tacit
Cristian Sorin Dumitrescu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Mulțumesc.
Deschid dezbaterile generale.
Intervenții, observații din partea doamnelor și domnilor senatori?
Dacă nu sunt, închid dezbaterile generale.
Transmitem proiectul legislativ la votul final.
Punctul 13, Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea art. 17 din Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române.
Comisia pentru apărare și cea de administrație au un raport de admitere, comun.
Legea are caracter organic.
- Invit inițiatorii să susțină proiectul legislativ.
Dacă nu, dau cuvântul domnului secretar de stat în Ministerul de Interne, Bogdan Tohăneanu, microfonul 8, pentru a prezenta proiectul de lege.
## **Domnul Bogdan Tohăneanu** _– secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne_ **:**
## Vă mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor,
Propunerea legislativă reglementează amendarea dispozițiilor art. 17 alin. (2) din Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române, în sensul modificării componenței Autorității Teritoriale de Ordine Publică, în sensul includerii șefului Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București, respectiv a șefilor inspectoratelor de jandarmi județene și a șefului Inspectoratului pentru Situații de Urgență al Municipiului București, respectiv a șefilor inspectoratelor pentru situații de urgență județene.
Guvernul susține această inițiativă legislativă, însă a venit cu două amendamente sau două propuneri de modificare, una care vizează alin. (2) din art. 17, cu privire la șeful poliției locale din municipiul reședință de județ, și, de asemenea, introducerea a două noi alineate la art. 17 alin. (2), cu privire la participarea și la atribuțiile acestor persoane care vor face parte din ATOP.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.