Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·11 mai 2015
other · adoptat tacit
Anca Daniela Boagiu
Discurs
Mulțumesc din nou, domnule președinte.
Comisia pentru afaceri europene a analizat propunerea de directivă și, în urma analizei și a dezbaterilor care au avut loc la nivelul Comisiei pentru afaceri europene, membrii comisiei au decis, cu majoritate de voturi, formularea unei opinii de data aceasta, în concordanță cu următoarele observații, care sunt incluse în raport.
Solicităm Comisiei o evaluare a impactului și a costurilor suplimentare. De asemenea, atragem atenția că este necesară adoptarea de măsuri pentru standardizarea comunicării informațiilor despre deciziile transfrontaliere. De asemenea, exprimăm reținerea asupra datei de aplicare a directivei, începând cu 1 ianuarie 2016, care, din punctul
nostru de vedere, este nefezabilă. Și constatăm că nu există o fundamentare aprofundată, cerând Comisiei să facă lucrul acesta.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.