Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·25 martie 2026
Dezbatere proiect de lege · respins
Doina-Elena Federovici
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
Mulțumesc din nou, domnule președinte de ședință.
Extinderea Uniunii Europene reprezintă, în actualul context geopolitic, un imperativ strategic și o investiție esențială pentru viitorul continentului. Este un efort comun, la care suntem cu toți părtași, motiv pentru care susținem Comunicarea Comisiei Europene12 privind politica de extindere*, cu convingerea că discutăm despre două dintre cele mai importante dosare pentru România.
Primul vizează Republica Moldova, care a demonstrat în ultimii doi ani că aspirația europeană poate genera reforme reale și rapide. De la 1 ianuarie Moldova este deja inclusă în zona europeană de roaming, un semnal concret că integrarea este în plină desfășurare. Negocierile avansează într-un ritm ambițios, cu perspectiva finalizării până la sfârșitul anului 2027.
Angajamentul Chișinăului este cu atât mai remarcabil, cu cât aceste progrese au loc pe fondul intensificării tentativelor de destabilizare generate de agresiunea rusă, o amenințare directă la adresa stabilității frontierelor externe ale Uniunii. Pentru Moldova apartenența la Uniunea Europeană înseamnă consolidarea suveranității în fața presiunilor externe, pentru România înseamnă o graniță mai sigură, piețe mai accesibile și oportunități economice extinse.