Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·16 noiembrie 2011
Informare · adoptat tacit
Petru Filip
Discurs
## Mulțumesc.
Fiind vorba de o lege cu caracter organic, votul pe raport și votul final se vor da luni, de la ora 17.00.
La punctul 10 din ordinea de zi este înscrisă Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 47/1994 privind serviciile din subordinea Președintelui României.
Este o inițiativă parlamentară. Inițiatorii sunt prezenți?
Nu sunt prezenți.
Din partea Guvernului, domnul secretar de stat Valentin Adrian Iliescu.
Microfonul 10.
Vă rog.
## **Domnul Valentin Adrian Iliescu** – _șeful_
_Departamentului pentru Relația cu Parlamentul_ **:**
## Mulțumesc, domnule președinte.
Bună ziua, doamnelor și domnilor senatori!
Propunerea legislativă aflată în dezbaterea Senatului astăzi are ca obiect de reglementare modificarea și
completarea Legii nr. 47/1994 privind serviciile din subordinea Președintelui României, în sensul transpunerii structurii organizatorice a Administrației Prezidențiale, structură regăsită astăzi în Regulamentul de organizare și funcționare a Administrației Prezidențiale în cadrul art. 2 din legea de care făceam vorbire, prin introducerea unor departamente noi în structura Administrației Prezidențiale.
Din capul locului, fac precizarea că Guvernul nu susține această inițiativă legislativă, motiv pentru care noi vă solicităm să respingeți raportul comisiei de specialitate, cu amendamentele acceptate.
Și o să-mi permit să prezint câteva argumente:
În vederea exercitării de către Președintele României a prerogativelor care sunt stabilite prin Constituție, instituția Administrației Prezidențiale este organizată și funcționează prin regulamentul pe care Președintele României îl întocmește în acest sens.
Administrația Prezidențială este o instituție publică, cu personalitate juridică proprie, aflată la dispoziția Președintelui României pentru îndeplinirea atribuțiilor sale.
Înființarea unor departamente sau compartimente în cadrul acesteia se face în funcție de prioritățile Președintelui României, astfel încât orice modificare a organigramei acestei instituții, inclusiv denumirea departamentelor sau a compartimentelor, se poate realiza doar cu aprobarea Președintelui României.
Într-o anumită interpretare, putem considera că o asemenea inițiativă legislativă poate fi considerată neconstituțională în raport cu principiul separației și echilibrul puterilor în stat.
Repet ceea ce spuneam la început, Guvernul nu susține această inițiativă parlamentară. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.